Șoferii teribiliști vor fi urmăriți cu elicoptere Black Hawk, care pot înregistra viteza mașinilor de la sute de metri înălțime

Data actualizării: Data publicării:
elicopter-digi24
Șoferii teribiliști vor fi urmăriți cu elicoptere Black Hawk, care pot înregistra viteza mașinilor de la sute de metri înălțime. FOTO: Captură Digi24

După ce a primit primele elicoptere Black Hawk, România are oficial și primii instructori pentru aceste aeronave. Asta înseamnă că în scurt timp, o să vedem toate cele șapte elicoptere în acțiune. Printre misiunile Black Hawk se numără și prinderea șoferilor care încalcă legea. Noile elicoptere au camere care pot să înregistreze viteza mașinilor de la sute de metri înălțime. 

Mii de ore de zbor pe elicopter, sute de vieți salvate și o viață dedicată zborului. La 42 de ani Ghenadie a trecut la următorul nivel al carierei de pilot: a devenit unul dintre primii instructori de elicoptere Black Hawk din România.

Cu Ghenadie, reporterii Digi24 s-au întâlnit prima dată acum un an și jumătate, în Polonia. Făcea primele zboruri cu celebrele elicoptere Black Hawk, care urmau să fie livrate României.

Ghenadie Frecauțan, pilot, declarații făcute în decembrie 2022: În primă fază, pregătirea a fost făcută la simulator, în Statele Unite, în Florida, în Palm Beach. A fost foarte benefică pentru că înainte de a zbura pe acest elicopter ne-am dat seama cam ce aeronavă este. După Statele Unite, am venit în Polonia să facem trecerea pe aeronavă.

Acum, pare că elicopterul imens nu mai are niciun secret pentru el.

În următoarele luni, șoferii care ignoră Codul Rutier o să fie vânați de Black Hawk. Aeronava o să fie trimisă deasupra celor mai importante șosele, mai ales în timpul verii. Până atunci, poliția dă amenzi aeriene cu elicoptere mai mici, care sunt pregătite pentru misiuni.

Bogdan Oproiu, polițist rutier: Au fost situații în care au fost depistați conducători auto depășind neregulamentar, conducând agresiv sau utilizând nejustificat banda de urgență a autostrăzilor alături de pilot se afla și un polițist rutier care constată încălcările legii și le comunică echipajelor de la sol.

Elicopterul Black Hawk o să fie folosit de Poliție și în urmăriri precum cele pe care le vedem în Statele Unite ale Americii. Dacă un infractor fuge cu mașina, camerele elicopterului îl vor urmări în permanență și vor trimite imaginile în direct către echipele de la sol.

România a cumpărat 7 elicoptere și până la finalul verii toate vor fi gata de zbor, iar Ministerul de Interne va avea toți piloții pregătiți pentru misiuni. Mai mult, mulți dintre ei vor deveni la rândul lor instructori, atunci când coboară de la manșă.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri