Şoferii dau statul în judecată. Două treimi din drumurile naţionale au nevoie de reparaţii urgente

Data publicării:
groapa

Dintre aceştia, doar câteva sute dau în judecată primăriile sau administratorii drumurilor pentru a-şi recupera pagubele. Pentru că nu se îngrijesc de starea drumurilor, primăriile ajung să plătească nu doar daunele ci şi cheltuielile de judecată, care uneori pot fi mai mari decât prejudiciul în sine.

Şoselele ţării sunt pline de gropi: două tremi din drumurile naţionale au nevoie de reparaţii urgente, iar accidentele se ţin lanţ.

Un asigurat care conducea mașina pe un drum public a avut o daună simpla, a intrat într-o groapă. Valoarea despăgubirii respective a fost undeva la 2.500 de lei. S-au câștigat cei 2.500 de lei plătiți ca despăgubire, plus cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată și penalizările au depășit chiar valoarea reparației în sine”, spune Mădălin Roşu, directorul de daune al unei companii de asigurări.

Într-o astfel de situaţie, şoferii au două variante: dacă există o asigurare CASCO, se va ocupa asigurătorul, dacă nu, vă adresați instanțelor de judecată și încercați recuperarea pe cale judecătorească.

Până la judecată, avocaţii le recomandă păgubiţilor să ajungă la o înţelegere cu administratorii drumurilor.

Mediatorul, în atare situație, invită și cealaltă parte, respectiv consiliul municipiului, sau, după caz, consiliul județean, pentru a încerca să rezolve acest diferend”, informează avocatul Călin Stăiculescu.

Dar, în multe din cazuri se ajunge la proces. Numai în Braşov au fost zece astfel de situaţii.

În cazul în care pierdem procesul, nu avem ce să facem, trebuie să plătim acele sume. Anul trecut am fost nevoiţi să plătim undeva peste 7.000 de lei către firmele de asigurare, reprezentând daune plătite de către ei şoferilor care au avut asigurare”, precizează Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat că România are nevoie de patru miliarde de euro pentru a reuşi să acopere gropile de pe drumurile naţionale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...