Soarta taxei radio-tv, în atenţia preşedintelui

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis declaratie cotroceni presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a vrut să afle de la specialişti şi de la membrii societăţii civile dacă taxa radio-TV trebuie eliminată. Toţi cei prezenţi la dezbatere au militat pentru păstrarea acesteia. La întâlnire nu au participat nici şefii celor două instituţii vizate, nici social-democraţii - iniţiatorii legii care prevede eliminarea taxei. Liviu Dragnea susţine că depolitizarea posturilor publice de radio şi TV depinde doar de modul în care sunt numite conducerile.

Klaus Iohannis: „S-a eliminat fără discuţie publică finanţarea de bază pentru televiziunea publică şi radioul public fără a pune ceva în loc. Pe data de 15 e termenul limită la care trebuie să decid ce fac cu legea trimisă de parlament. Întrebarea <taxă da sau nu> se poate traduce televiziune şi radio public sau televiziune şi radio de stat.”

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Ca să nu mai fie în fiecare an cele două conduceri puse în situaţia să facă anticameră laministrul de finanţe sau la premier noi punem în legea bugetului de stat 21 de lei per cetăţean pentru radio, adică 420 de milioane de lei, 34 de lei aferent fiecărui cetăţean pentru TVR, un buget de 680 de lei mai mult decât acum. Independenţa se poate realiza prin două acţiuni: cea prin care prin lege se stabileşte suma şi nu au cu cine să mai negocieze şi prin schimbarea sistemului de conducere”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”