Banii reprezintă principalul motiv pentru care primarul susţine că nu are cum să mute centrul de sacrificare din cartierul Brestei. A fost construit in urmă cu doi ani, de fostul edil, şi a costat aproape un milion şi jumătate de lei. Actualul primar spune că nu are cum să închidă locul, până când investiţia nu este amortizata.
Punctul de sacrificare a mieilor este autorizat de Direcţia de Sănătate Publică pentru că are toate dotările necesare: o cameră specială pentru sacrificare, alimentare cu apă și locuri speciale pentru depozitarea deşeurillor animale. Piaţa din spatele blocurilor funcţionează doar cinci zile pe an, în perioada sărbătorilor Pascale. Astăzi a fost prima zi în care ciobanii au venit cu mieii la vânzare, iar prețul cerut a fost de 13 lei pe kilogram
Zgomot şi miros insuportabil. De asta spun locuitorii cartierului că au parte în Saptamâna Mare. Oamenii nemultumiţi s-au tot plâns autorităţilor, dar fără rezultat, spun ei.
Chiar dacă ciobanii au la dispozitie spaţii igienizate, iar mieii sunt sacarificaţi de măcelari autorizaţi, primăria recunoaste că locul ales nu este cel mai bun. Nu poate face însă nimic deocamdată.