Sindicatele din penitenciare reclamă la DIICOT conducerea Academiei de Poliţie: „Instituția este cea mai mare pușcărie” din țară

Data actualizării: Data publicării:
cladirea academiei de politie a.i. cuza
Sindicatele din penitenciare reclamă la DIICOT conducerea Academiei de Poliţie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă, marţi, că a sesizat DIICOT cu privire la conducerea Academiei de Poliţie, pe care o acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat, marţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva fostului rector al Academiei de Poliţie «A. I. Cuza», Claudiu-Ştefan Chindiş, precum şi împotriva tuturor factorilor de conducere ai instituţiei de învăţământ pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de abuz în serviciu, constând în aceea că, în mod nelegal şi abuziv, au permis ca studenţii instituţiei pe care o conduce să primească «mâncare stricată» şi fals intelectual,  constând în aceea că, cu ştiinţă, «au încercat să ascundă adevărul prin declararea neadevărată a numărului real al studenţilor intoxicaţi în data de 14.11.2023, începând cu ora 20:30»”, anunţă, marţi, sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Aceştia reclamă condiţii de penitenciare în Academia de Poliţie.

Mâncarea, condiţiile de cazare şi supraaglomerarea fac din Academia de Poliţie «A. I. Cuza» cea mai mare puşcărie din România, instituţie de învăţământ măcinată de-a lungul anilor de corupţie, hărţuire sexuală, limbaj suburban şi abuzuri”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia susţin că Academia de Poliţie „a creat mai multe probleme în societatea românească decât interlopii României (plagiate la comandă, ameninţări cu moartea, scandaluri sexuale)”.

”Modul bolnav de a conduce Academia de Poliţie «A. I. Cuza» ca pe un penitenciar din lumea a treia, cu abuzuri la ordinea zilei, îi pot determina pe viitorii poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de penitenciare să considere că abuzarea cetăţeanului reprezintă o normalitate, atâta timp cat 3-4 ani aceşti tineri sunt cazaţi în condiţii inumane, sunt hrăniţi cu mâncare alterată şi învaţă în condiţii similare deţinuţilor din puşcăriile pline de gândaci, şobolani şi ploşniţe ale României”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de sindicalişti.

Potrivit documentului, condiţiile din căminele studenţeşti ale Academiei de Poliţie ar surprinde şi oficialii Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) familiarizaţi cu realitatea dezastruoasă din penitenciare.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) solicită ministrului de interne Cătălin Predoiu  să ia măsuri urgente de remediere a problemelor cronice din Academia de Poliţie «A. I. Cuza», întrucât cetăţeanul român are nevoie de ofiţeri sănătoşi şi apţi, care să poată asigura în mod echilibrat şi responsabil ordinea publică şi siguranţa naţională”, se mai arată în comunicat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Băncile renunță la bancomate. Ce se întâmplă cu cei care vor bani cash? De unde vor scoate bani?
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...