Sigla nouă a Fiscului, care a costat 8.000 de euro, este criticată dur de publicitari

Data publicării:
sigla noua anaf

Vechea siglă în culorile tricolorului va fi înlocuită de la 1 ianuarie de alte cinci. Pe sigla direcţiei antifraudă va trona un cap de şoim, în timp ce vămile vor avea ca simbol un baston înaripat cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, emblema internaţională a comerţului. Şi direcţia Marilor Contribuabili va avea propria siglă, la fel şi cele opt direcţii regionale.

„Valoarea contractului privind reconfigurarea portalului ANAF şi redesenarea siglei a fost în valoare de 8.000 de euro”, a declarat Sabina Zereş, purtător de cuvânt ANAF.

Contractul a fost încredinţat direct unei agenţii de publicitate din Bucureşti. Noile sigle sunt deja criticate de specialiştii în comunicare.

Sunt dizgraţioase şi nu respectă niciun fel de principii de design grafic şi de estetică şi există şi greşeli sau nepotriviri din punct de vedere al simbolisticii. Scutul de la ANAF, care, apropo, este copiat de pe Internet, este de regulă asociat cu apărarea şi ordinea publică”, a afirmat Ştefan Liuţe, specialist în branding.

Replica este dată chiar de graficienii care au desenat siglele.

„Scutul este un simbol defensiv. ANAF reprezintă o instituţie care protejează interesele statului român”, a spus Dan Popovăţ, manager de proiect.

Schimbarea siglelor este doar prima etapă în încercarea Fiscului de a-şi schimba imaginea. Alte două milioane de euro, - cea mai mare parte bani europeni -, se vor cheltui pentru campanii media şi pentru instruirea funcţionarilor. Totul pentru a-i convinge pe români să-şi declare veniturile!

Până acum, însă, cele mai eficiente metode ale Fiscului pentru a aduna bani s-au dovedit somaţia şi executarea. În ultimele luni, mii de români au fost ameninţaţi cu blocarea conturilor dacă nu-şi achită restanţele. În unele cazuri, chiar şi pentru sume derizorii de 1 leu! Cu somaţiile în buzunare oamenii s-au îngresuit la administraţii fiscale pentru a fi siguri că vor avea sărbători liniştite

De la anul, ca să se asigure că românii declară tot ce au, inspectorii Fiscului vor avea dreptul să intre în case, însă numai cu permisiunea unui judecător. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri