ACTUALIZARE 15.50 Potrivit unui comunicat transmis de spitalul Elias, Sergiu Nicolaescu a fost operat pe cale laparoscopică. „Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute”, a precizat spitalul.
Conform instituției, „intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic”.
Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor, informează Spitalul Elias.
__________________________
Spitalul Elias anunțase joi că regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat pentru o afecțiune digestivă cronică, de care suferea mai de mult, dar deocamdată, spunea instituția medicală, nu se pune problema unei intervenții chirurgicale.
Precizările veneau după cepresa a relatat că Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost internat la Eliaspentru căar fi căzut pe gheață și și-ar fi rupt câteva coaste, iar o intervenție chirurgicală ar fi iminentă.
În cele din urmă, în urma unor investigații amănunțite, medicii au constatat că regizorul, în vârstă de 82 de ani, suferă de o inflamare acută a apendicelui și au decis să-l opereze.