„Scriitorii din penitenciare” | Nicolae Manolescu: O escrocherie, evident nu le-au scos ei, evident că le-au scos alţii pe bani
Procurorii anticorupţie cred că profesorii universitari, sub îndrumarea cărora s-au scris sute de lucrări ştiinţifice în spatele gratiilor, şi-au vândut într-un fel sau altul expertiza. Şi în aceeaşi oală, cea a celor suspectaţi în această anchetă, sunt şi administratorii editurilor agreate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar şi conducerile închisorilor în care au fost sau sunt încarceraţi cei 188 de deţinuţi scriitori.
Orice deţinut poate scrie o lucrare ştiinţifică pentru a-şi reduce pedeapsa. Primul pas într-un astfel de demers este să obţină o recomandare de la un cadru universitar, din care să reiasă că tema aleasă de el este în interesul domeniului ştiinţific. Cu această recomandare, deţinutul merge la conducerea penitenciarului şi cere aprobare pentru a se apuca de scris. Când termină de elaborat lucrarea o propune editurilor, musai celor agreate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În sfârşit, după ce lucrarea este publicată, deţinutul scapă de 30 de zile de închisoare.
Asta teoretic. Practic însă, pentru unii este imposibil din cauza nivelului de pregătire. Pentru alţii însă, indiferent de gradul de pregătire, s-a dovedit a fi o oportunitate şi asta le-a atras atenţia anchetatorilor.
„Ca şi exemplu pot să vă dau o lucrare, care a fost redactată în 12 ore, conţine 180 de pagini, iar un alt exemplu ar fi o altă lucrare care a fost redactată în 6 ore şi 40 de minute şi conţine 212 pagini,” spune Livia Săplăcan.
Sunt adevărate recorduri, în faţa cărora şi-ar scoate pălăria şi cei mai renumiţi oameni de ştiinţă.
Un alt exemplu este Meme Stoica, fapt ce l-a uimit pe Nicolae Manolescu.
„O escrocherie, evident nu le-au scos ei, evident că le-au scos alţii pe bani, e o porcărie, ce să mai discutăm. Una am scris-o în 25 de ani, alta în 2, 3, dar în niciun caz în 22 de ore sau în 6 ore cum a scris Meme Stoica. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, care dă gir lui Gigi Becali. Îl cunosc foarte bine. Dar când aveţi timp să scrieţi şi cărţi? Eu sunt noptambul. Da... bine. Noptambul! Păi, dă-o-ncolo de limba română!” declară Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Despre cărţile lui Gigi Becali, mulţi spun că sunt cărţi de colorat, care erau deja colorate înainte ca patronul clubului Steaua să-şi pună amprenta în ele.
„Sunt nişte... cum se cheamă alea un fel de desene animate cu poze şi cu câte o chestie cu unul care zice AH! şi unul care zice Oh!” adaugă Nicolae Manolescu.
„Aceste persoane de tipul domnului Becali nu au nici în clin, nici în mânecă cu ideea de ştiinţă şi faptul că totuşi persoane notorii de la un Înalt Presfinţit până la un cadru didactic al Universităţii din Bucureşti au girat unele lucrări ar trebui să ridice un mare semn de întrebare şi aici, pe Pământ, şi acolo, sus în Ceruri,” spune Marian Popescu, preşedintele comisiei de etică a Universităţii Bucureşti.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că legea care permite reducerea pedepsei dacă scrii o carte a fost aprobată cu dedicaţie.
Cristian Tudor Popescu: „Orice deţinut din ţara asta care produce o carte şi o publică primeşte enorm de la statul român. Pentru că dacă raportăm cele 30 de zile scăzute din pedeapsă la cât se fură, în medie, de către un personaj din asta care ajunge după gratii zilele şi luăm suma asta per carte şi o înmulţim cu 3, 4, 5 cât scrie fiecare, rezultă că este plătit per pagină acest deţinut mai bine decât orice laureat Nobel. Deci de când a fost introdusă în lege această aberaţie ea a fost, evident, introdusă ca să favorizeze infractorii.”
Exemplele cu scriitori deveniţi celebri de după gratii pot continua. Asta în ciuda faptului că din penitenciar nu se puteau documenta temeinic. Dinel Staicu, trimis după gratii pentru nouă ani, în cazul fraudării Transgaz cu 11 milioane de euro, a scris zece cărţi în închisoare.
Tot cu zece cărţi se mândreşte şi fostul senator Dan Voiculescu. Închis din august 2014, în penitenciarul Rahova, el a scris cărţi precum „Omenirea încotro”, „A patra cale”, „Dezvoltarea economică durabilă” sau „Teoria Valorii”. Se remarcă prin faptul că a elaborat şapte lucrări simultan. Pentru el, dar şi pentu alţii în situaţia lui, efortul ar putea fi în zadar.
Raluca Prună, ministrul Justiţiei: „Cineva care scrie astăzi şi care astăzi, în timp ce vorbim, nu a primit beneficiul reducerii în faţa unei instanţe, nu va mai beneficia. Putem să scriem în continuare. Cei care au scris din dragoste de carte să continue să o facă. Am decis, tocmai constatând că fenomenul este scăpat completamente de sub control, să propun Guvernului ca printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în prima şedinţă de Guvern din luna februarie, să cer abrogarea acestei dispoziţii.”
Fenomenul scriitorilor din penitenciar este cunoscut şi în afara ţării. Dacă între anii 2007 şi 2010 se publică o lucrare pe an, în 2014 au fost elaborate 90, iar în 2015 alte 340 de lucrări.
- Etichete:
- cristian tudor popescu
- gigi becali
- ministerul justitiei
- nicolae manolescu
- dan voiculescu
- dinel staicu
- meme stoica
- lucrari stiintifice
- raluca pruna
- scriitori penitenciare
- laurentiu streza
- legea scriitorilor penitenciar
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News