Scandalul cărnii de cal. Ministrul francez al Agriculturii a convocat o întâlnire de urgenţă

Data publicării:
1202 20carne 20cal-48933

Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, consideră false acuzațiile la adresa țării noastre.

"Nu a existat nici o încălcare a legilor europene de către companiile din România sau de pe teritoriul României. Companiile românești nu exportă nici un fel de carne tocată. Carnea de cal exportată pe alte piețe europene nu este procesată și este controlată și etichetată corespunzător. Este scandalos că unele canale media au scris despre uciderea cailor sălbatici din rezervaţia naturală Delta Dunării. Acei cai au implantate microcipuri şi sunt supravegheaţi în permanenţă. Este trist faptul că s-au lansat astfel de informaţii false fără o verificare prealabilă. Acest lucru este o manipulare inacceptabilă şi cred că publicul britanic nu merită să i se prezinte informaţii false şi deformate", se arată într-un comunicat semnat de anbasadorul Ion Jinga.

Comunicatul a fost emis după ce jurnaliștii tabloidului britanic The Sun au scris că, de obicei, caii din România suferă de anemie infecţioasă. Maladia este asemănătoare SIDA, însă nu ar reprezenta o ameninţare directă pentru oameni.

Cotidianul Daily Mirror vorbeşte despre o întreagă reţea de comercializare a cărnii: cabalinele sunt cumpărate cu aproximativ 15 euro din România şi vândute cu profituri mari abatoarelor. Din afacere ar face parte și medici veterinari, care primesc mită pentru a falsifica documentele.

Nereguli în industria cărnii

Mai mulţi membri ai Uniunii procesatorilor de carne din Franţa atrag atenţia că acesta este unul din nenumăratele cazuri de nereguli din industria cărnii.

„Întregul lanţ de distribuţie al cărnii este vinovat. Nu cred că trebuie să pasăm vina de la unii la alţii, spunând e vina României, sau a Franţei, sau a companiei Spanghero, sau a abatoarelor româneşti. Cred că toată lumea este responsabilă. Este greu de crezut că primeşti carne de cal atunci când comanzi carne de vită şi că nimeni nu observă nimic”, este poziţia Uniunii Procesatorilor de Carne din Franţa.

Citeşte şi:

BUSINESS CLUB. Scandalul cărnii de cal. Câtă vină autohtonă și câtă complicitate externă?

Scandalul cărnii de cal. V. Ponta: Nu au fost constatate nereguli, România să nu fie tratată ca suspect de serviciu!

Scandalul a provocat îngrijorări la cel mai înalt nivel, atît în Regatul Unit, cît și în Franța.

„Avem cu siguranță de-a face cu o importantă fraudă la nivel european, al cărei scop este acela ca anumite companii să facă bani”, a spus Marisol Touraine, ministrul francez al Sănătăţii.

În plin scandal, ministrului de Externe din Franţa a încurcat puțin datele problemei.

„Nu numai că e nevoie de o investigație, dar trebuie să fie și sancțiuni. E ceva îngrozitor! Oamenii cumpără un produs și primesc carne stricată, dacă înțeleg bine”, a declarat premierzul Laurent Fabius.

Nu este vorba, desigur, de carne stricată, ci de carne de cal comercializată în loc de cea de vită.

E vorba doar despre etichetare incorectă

„Primul lucru şi cel mai important este că nu ne aflăm în situaţia unei crize sanitare. Aici este vorba despre o etichetare incorectă”, a spus Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Șase lanţuri de magazine şi-au retras de pe rafturi produsele care ar putea conţine carne de cal. Printre acestea sunt și Carrefour şi Cora, care se găsesc şi în România.

O reuniune a responsabililor şi experţilor europeni, în cazul cărnii de cal care ar fi fost exportată din România şi a fost depistată în lasagna, în Marea Britanie, va avea loc miercuri la Bruxelles, pentru a discuta "măsurile necesare" ce trebuie adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri