Scandal în traficul din București. Un șofer a fost înjunghiat de un altul, după o ceartă aprinsă

Data publicării:
masini in trafic bucuresti
Doi bărbaţi s-au bătut în trafic, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei. Foto: Shutterstock

Doi bărbaţi s-au bătut în trafic, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, iar unul dintre ei a fost înjunghiat în umăr.

”În această dimineaţă, 11 ianuarie 2024, în jurul orei 08.30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o intersecţie din Sectorul 4, ar fi avut loc o altercaţie în trafic, în urma căreia, o persoană ar fi fost agresată fizic. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identicaţi doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, implicaţi în eveniment”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, în urma divergenţelor, bărbatul de 35 de ani i-ar fi provocat răni celuilalt, la nivelul umărului, cu un obiect tăietor-înţepător.

”Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate. De asemenea, bărbatul de 35 de ani a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri”, a mai transmis Poliţia.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri