Sancțiuni în cazul copiilor legați de pat

Data publicării:
copil 20legat 20de 20pat 205512765 20mediafax 20foto 20ciprian 20sterian-50335

În cazul celor două anchete, ancheta demarată de comisia de disciplină din cadrul Consiliului Județean și comisia de etică din cadrul spitalului, s-a constatat că principalii vinovați sunt medicul șef de secție și asistenta șefă, care au fost retrogradați din funcție, dar și asistenta și infirmiera care erau de serviciu pe salonul respectiv, în data de 28 ianuarie.

În cazul acestora din urmă s-a decis reducerea salariului cu 10 procente timp de două luni.

Cele două comisii de anchetă și polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili dacă aceste persoane sunt singurele vinovate pentru incident. Polițiștii mai continuă cercetările și pentru rele tratamente aplicate minorilor.

La sfârșitul lunii, trecute unul dintre părinții unui bebeluș de la Spitalul de Pediatrie din Buzău a filmat că mai mulți copii erau legați de pat.

Directorul spitalului a recunoscut că știa de această situație și a spus că se practica, dat fiind faptul că nu are suficient personal care să se îngrijească de copii. Acesta a mai adăugat că personalul medical, respectiv asistentele, i-au legat pe micuți ca să nu își smulgă branulele.

Citiți și:Prea puțini. La nivel național este nevoie de 15.000 de cadre medicale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri