„Salvaţi Roşia Montană” la Al Jazeera: Disputa românească se mută în studioul televiziunilor străine

Data publicării:
rosia montana de refolosit-1

Protestele faţă de exploatarea de la Roşia Montană fac înconjurul lumii. Ele au ajuns şi la televiziunea Al-Jazeera, care a dezbătut pe larg subiectul. Jurnaliştii străini au invitat atât reprezentanţi ai manifestanţilor, cât şi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, să îşi susţină punctul de vedere. Cum era de aşteptat, cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un consens.

Cătălin Hosu, reprezentant din partea RMGC, a reafirmat poziţia companiei: „Roşia Montană a fost dintotdeauna un oraş minier şi este o şansă pentru locuitorii din Roşia Montană să redevină mineri. Avem deja 500 de angajaţi şi alte mii de locuri de muncă vor fi create cu ajutorul acestui proiect.

Mihnea Blidariu, iniţiator al campaniei de proteste, a subliniat că proiectul de lege menit să înlesnească accesul companiei canadiene la resursele aurifere din solul românesc nu este decât o mostră de tratament preferenţial: „Toată lumea înţelege că oamenii au nevoie de slujbe, dar sunt şi oameni care vor să trăiască în Roşia Montană şi nu vor să fie mineri. (...) Oamenii s-au săturat de aceste legi speciale, de aceste tratamente preferenţiale. Vrem ca acest proiect să fie respins şi ca Roşia Montană să poată rămâne în continuare un colţ de rai.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...