România vrea să cumpere elicoptere militare de atac
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii ai companiei americane Bell Helicopter, iar ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a semnat o scrisoare de intenţie prin care guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac, potrivit News.ro.
„Prim-ministrul Mihai Tudose, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof, au purtat discuţii cu reprezentanţii companiei Bell Helicopter. După convorbiri, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac, urmând a fi adresată guvernului SUA”, informează Guvernul.
Întâlnirea de la sediul Guvernului a fost precedată de o discuţie tehnică la sediul Ministerului Apărării Naţionale.
„În perioada următoare, vor avea loc discuţii aprofundate între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Bell Helicopter privind înfiinţarea unei societăţi mixte, dar şi a transferului tehnologic şi de know-how care să permită producţia elicopterelor pe teritoriul României. Această decizie va avea un impact direct considerabil asupra dezvoltării economice a ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, şi un generator de securitate în zonă”, precizează sursa citată.
Executivul menţionează că achiziţia de elicoptere are la bază planul de înzestrare aprobat de către CSAT.