Meciul de baraj dintre România şi Grecia, care are loc în această seară, este o adevarată binecuvântare pentru agenţiile de pariuri din toată ţara. Încasările au atins cote mari.
La Sibiu, de exemplu, de câteva zile încasările sunt de trei ori mai mari, spun patronii.
La aceleaşi cifre aspiră şi pariorii. În aşteptarea duelului româno-elen, pub-urile şi cluburile sportive nu mai au locuri libere.
Primul meci cu grecii se joacă în această seară, de la ora 21:45, iar returul este programat marţi, pe Arena Naţională. Peste trei mii de români se vor afla în tribune pentru a-i susţine pe tricolorii lui Victor Piţurcă.
Victor Pițurcă s-a decis în mare măsură în privința primului 11 pe care îl va primite pe teren. Selecționerul a pregătit o mare surpriză grecilor și e decis să titularizeze în banda dreaptă un jucător care a revenit la echipa națională în august, după mai bine de un an de absență. Nicoliță a jucat în finalul amicalului cu Slovacia, din vară, după ce lipsise de la lot o lungă perioadă, din cauza accidentărilor, scrie Digi Sport.
Pițurcă va începe cu Bănel Nicoliță titular în banda dreaptă, într-o formulă cu trei mijlocași teoretic defensivi, dar în care flancurile vor acoperi o mare zonă defensivă.
Astfel, Nicoliță pe dreapta, Alexandru Maxim în centru și Cristi Tănase în stânga, vor juca în spatele lui Ciprian Marica. Nicoliță și Tănase sunt fotbaliști cu un travaliu deosebit și cu o mare disponibilitate la efort, în plus ambii având capacitatea tactică de a acoperi și pe fază de apărare părțile laterale ale terenului.
E foarte posibil ca în această formulă, în care în mijloc alături de Bourceanu va apărea Costin Lazăr, Alexandru Maxim să primească libertate în jumătatea adversă de teren.