RETROSPECTIVĂ. Zona euro, supravieţuitoare în 2012. Continentul european a traversat al treilea an de criză

Începutul anului 2012 anunţa deja o perioadă tumultuoasă: în ianuarie, şomajul atingea un nivel record în zona euro. În februarie, economia s-a contractat pentru prima dată după trei ani. Liderii europeni s-au văzut forţaţi să instituie noi reguli pentru a impune disciplina bugetară.

„Am aprobat un tratat fiscal, un tratat privind stabilitatea şi convergenţa în uniunea economică şi monetară. În al doilea rând, am căzut de acord, la nivelul statelor membre ale zonei euro, asupra mecanismului de stabilitate economică”, declara la acel moment preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Fondul european de salvare a statelor zonei euro era o instituţie care urma să ofere ajutor financiar statelor din zona euro aflate în dificultate. A fost cazul Greciei, veriga slabă a spaţiului care foloseşte moneda unică şi statul-problemă pe tot parcursul lui 2012. Vin din urmă Portugalia, Spania şi Cipru.

O condiţie ca ajutorul european să fie oferit a fost adoptarea de statele vizate de reforme şi măsuri de austeritate dintre cele mai dure: reduceri de salarii, pensii şi ajutoare sociale şi concedieri în masă din sectorul public. În aceste condiţii, şomajul a atins un nou nivel record: în octombrie, proporţia era de 11,6%. În Grecia şi Spania, rata şomajului a ajuns la 25%.

Reacţia popoarelor: greve şi proteste, pe alocuri violente

În sud, Europa s-a confruntat cu greve generale şi ample mişcări de protest care, de multe ori, au devenit extrem de violente. Sute de mii de greci au manifestat împotriva austerităţii impuse de creditorii internaţionali şi au considerat-o pe Angela Merkel principalul vinovat pentru scăderea nivelului lor de trai.

A patra economie a zonei euro, Spania, a fost şi ea o ameninţare pentru blocul monetar. Primul pas pentru evitarea dezastrului a fost recapitalizarea băncilor cu bani de la Uniunea Europeană. Măsura i-a revoltat pe spanioli, confruntaţi cu dure tăieri de locuri de muncă, salarii şi pensii. Politicienii spanioli au fost acuzaţi că ajută băncile care au generat criza, în timp ce oamenii de rând plătesc preţul real al crizei. Mii de persoane au ieşit în stradă, solicitând demisia guvernului condus de Mariano Rajoy şi a întregului parlament. Dar de la simple manifestaţii de protest, demonstraţiile au degenerat rapid în lupte de stradă.

Austeritatea, şansa partidelor extremiste

Măsurile de austeritate impuse au avut efecte şi pe scena politică. Dreapta europeană a pierdut teren în Europa, dar mai îngrijorător este faptul că mulţi europeni şi-au îndreptat speranţele spre populişti, extremişti şi naţionalişti. Aşa au căpătat un avânt nesperat şi îngrijorător partidul de extremă dreaptă al lui Geert Wilders în Olanda, Zorii Aurii la Atena şi, tot în Grecia, stânga radicală condusă de Alexis Tsipras. Mai mult, liderul Frontului Naţional din Franţa, Marine le Pen, s-a clasat pe locul trei în alegerile prezidenţiale din Hexagon.

În plină furtună economică şi politică, nucleul dur al Europei - tandemul Merkel-Sarkozy - a dispărut odată cu alegerile prezidenţiale din Franţa, şi odată cu el şi coeziunea franco-germană. Imediat după ce a ajuns la Palatul Elysée, socialistul François Hollande a dat semnalul că Franţa nu va mai susţine în orice condiţii politica Berlinului.

A alege între euro şi Grecia

Vara i-a găsit pe liderii europeni în faţa unei dileme: să îşi accepte înfrângerea şi să recunoască faptul că moneda EURO, ca proiect politic şi economic, este un eşec, sau să îndepărteze sursa răului - adică să elimine Grecia din uniunea monetară. Mai multe scenarii s-au aflat pe biroul Angelei Merkel, iar premierul grec Antonis Samaras pleda pentru menţinerea Greciei în selectul club european. Analiştii, politicienii şi actorii din pieţele financiare profeţeau sfârşitul monedei euro.

„Noi credem că euro este ireversibil”, declama preşedintele Băncii Centrale Europene şi premier al Italiei, Mario Monti.

Declaraţia guvernatorului BCE, făcută în luna iulie, a fost semnalul că Europa va lupta prin orice mijloace şi cu orice compromisuri pentru moneda unică. Guvernele de la Atena, Lisabona sau Dublin au înţeles că trebuie să facă noi reforme, chiar mai dure, şi să îşi asume nemulţumirea cetăţenilor. Spania şi Italia au avut aceeaşi opţiune, ambele dorind cu orice preţ să evite accesarea banilor din fondul de salvare al zonei euro, pentru a nu fi obligate să li se impună un program de austeritate la nivel european.

În schimb, Germania, devenită jandarmul economiei europene, a trebuit să cedeze şi ea. Angela Merkel a acceptat ideea supravegherii bancare şi rolul central al BCE, într-o decizie parafată la ultima întâlnire a celor 27 de lideri europeni. Cu aceeaşi ocazie, a fost eliberată o tranşă de 34 de miliarde de euro din împrumutul acordat Greciei.

„Da, noi am realizat deja unele lucruri, dar consider ca în faţa noastră încă ramâne o perioadă foarte dificilă”, afirma atunci cancelarul german Angela Merkel.

„Pentru anul viitor, îmi doresc o Europă mai solidară, mai puternică, o Europă ce crede în atuurile sale, care să nu mai ofere lumii spectacolul neputinţelor sale”, îşi exprima speranţa preşedintele francez François Hollande.

Pentru moment, pericolul dezmembrării zonei euro a fost îndepărtat. Situaţia este însă departe de a fi rezolvată, spun deopotrivă analiştii şi politicienii. Ei susţin că soluţia finală este integrarea şi cedarea controlului asupra finanţelor şi economiilor naţionale Bruxelles-ului.