Traficul va fi oprit pe podul de la Agigea în fiecare luni spre marți, între 23.00 și 3.00, dar și în zilele de marți, joi și sâmbătă, între orele 9.00-13.00.
Restricţia este valabilă pentru mașinile mai grele de 5 tone.
Noile restricții sunt necesare pentru că lucrările la pod intră într-o nouă etapă. Se vor schimba cablurile de oțel care susțin podul. Costul reparațiilor s-a triplat faţă de proiectul iniţial, putându-se ajunge la 12 milioane de euro.
Reprezentanții Companiei de Drumuri promit că lucrările se vor termina până la sfârșitul anului. În paralel, continuă lucrările la ridicarea celui de-al doilea pod de la Agigea, care aparține Portului Constanța. Aici, constructorul are termen de finalizare începutul verii.