REPORTAJ. Cum se întinde „Deșertul din Oltenia”

Sudul României se transformă încet în deșert. Suprafețe extinse ar putea să devină, nu peste mult timp, peisaje demne de Africa de Nord. Numai în Dolj sunt peste 100.000 de hectare în curs de aridizare, zonă cunoscută drept „Sahara Olteniei” - un triunghi, pe hartă, între Craiova, Calafat și Corabia.

Astăzi, în ce privește clima, specialiștii de la Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) proiectează un scenariu de viitor deloc optimist.

„Până la sfârșitul secolului, vom avea creșteri în jur de patru grade, în anotimpul de vară, și în jur de trei-patru grade, în anotimpul de iarnă. Creșterile vor fi mai mari în anotimpurile solstițiale decât în cele de tranziție, ne arată modelele. Și aceste creșteri de temperatură vor fi însoțite de diminuarea precipitațiilor în sezonul cald”, spune Roxana Bojariu, climatolog în cadrul ANM.

Astfel, temperaturile tot mai ridicate și lipsa de soluții pentru a fixa solul nisipos vor conduce, în timp, la crearea unui deșert în toată regula în zone cum este Doljul. Nu a fost mereu un pericol. Înainte de 1989, autoritățile au reușit să transforme pământul nisipos într-un paradis agricol. O realitate pierdută, despre care localnicii din zonă își amintesc cu regret.

Ce a fost și ce-a ajunsSadova-Corabia

Pentru a stopa expansiunea nisipurilor, în anii 70, au fost plantate, pe mii de hectare, perdele forestiere care opreau spulberarea nisipului. Tot atunci a fost pus în practică, din banii Băncii Mondiale, sistemul de irigații Sadova-Corabia, care, în condiții de secetă, aducea apă pe 400.000 de hectare. Însuși Robert McNamara, președintele Băncii Mondiale de atunci, vizitând Dăbuleniul, a spus că acolo era „o oază în deșert”.

Întreaga structură agricolă, inspirată de modelul californian de agricultură irigată în deșert, producea tone de fructe, legume, cereale, multe pentru export.

„Ce s-a încercat să se facă? În primul rând că nu poți să ții un teritoriu cu o așa suprafață, de sute de mii de hectare, să-l ții nefolosit. E total neproductiv. Doi la mână, cum poți să-l utilizezi? Și atunci cercetările au dovedit că, pe lângă folosirea speciilor forestiere de tipul salcâmului, poți să practici culturi care să-ți aducă mari beneficii. Poți, de exemplu, să amenajezi livezi - si aici au existat livezi deosebite de cireși, de vișini, de piersici etc. -, poți să folosești chiar și pentru legumicultură, în acele spații inter-dunare. Dar poți să folosești vița de vie”, explică Călin Dănuț, cercetător în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române.

Cum a ajuns o zonă mănoasă înainte de 1989 să se lupte din nou cu expansiunea nisipului? După Revoluție, a început jaful. Localnicii au distrus sistemele de irigații și au pus la pământ păduri întregi.

„În cadrul procesului de degradare, factorul uman are contribuția lui. Pe de o parte - stiți - la nivel global, emisiile de bioxid de carbon din industrie conduc la apariția acestei încălziri globale. Dar și la nivel local se întâmplă o serie de procese produse de un comportament -haideți să-i spunem - neprietenos mediului, pe care îl au oamenii. Avem aici, în primul rând, partea de defrișări, de eliminare a acelor perdele de protectție”, spune Cătălin Simota, director adjunct și specialist în soluri la Institutul de Pedologie și Agrochimie din București.

Alături de jaful produs asupra perdelelor forestiere, „sistemul de irigații a căzut pradă dezinteresului”, crede Călin Dănuț. „Nu numai al locuitorilor, ci si al tuturor politicienilor care au trecut prin acest spatiu. Oamenii au vină! Au vrut să ducă ceva acasă. Au furat țevile de irigații, au furat motoarele, au dus la fier vechi, acum ne întrebăm ce se întâmplă. Acum, din nefericire, senzația mea - si nu vreau să supăr pe nimeni - este de părăsire”, adaugă acesta.

Pădurile salvatoare

Soluția de a opri extinderea zonei de aridizare e simplă și e recomandată de peste un deceniu de specialiștii străini, de când România este parte a Convenției Națiunilor Unite privind Deșertificarea: replantarea de păduri pe terenurile nisipoase.

Există deja doljeni care au îmbrățișat ideea. Localnicii din Mîrșani, Dolj, localitate aflată în epicentrul zonei de deșertificare, au acceptat, în urmă cu câțiva ani, să se unească într-o asociație de proprietari de teren și să planteze salcâmi. Alexandru Dunoiu, șef de ocol silvic și liderul proprietarilor din Mîrșani, spune că tot specialiștii străini le-au deschis ochii. Acum sunt aproximativ 2000 de hectare cu salcâmi tineri plantate aici.

Însă, cât timp unii plantează păduri noi, jaful din pădurile vechi continuă. Alexandru Dunoiu spune că vede aproape zilnic căruțe pline cu lemne furate prin sat.

„A trecut chiar aseară o căruță pe acolo! Când m-au văzut, au pus biciul pe cai și au luat-o la fugă. S-au dus. N-am putut să-i urmăresc pentru ca aveam altă destinație, alt scop. Și chiar dacă-i urmăresc, n-am ce să le fac! Pe polițiști îi salută din mers și se duc. Asta e... Asta este realitatea din zonă!”, e vehement Dunoiu.

Seceta și micii agricultori

Seceta de anul acesta a făcut ravagii. În Dolj, pe zeci de mii de hectare, porumbul a fost compromis, iar în multe zone chiar distrus în totalitate. În ce privește sistemul de irigații, care ar contribui la reabilitarea agricolă a zonei, micii agricultori se plâng că energia e prea scumpă pentru a pompa apă prin el. Deși s-au investit, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în jur de 40 de milioane de dolari în reabilitarea sistemului Sadova-Corabia. Oamenii preferă să-și facă puțuri proprii. Agricultură mai fac doar cei care își permit să irige.

Expresia sărăciei micilor agricultori se creionează în fiecare marți, la intrarea în localitatea Mîrșani. Aici se organizează un târg de animale si o piață de legume. Deși oamenii își dau legumele aproape gratis, piața din „Sahara Olteniei” e izolată și nimeni nu se încumetă să cumpere marfa.

„Le plimb de o săptămână. Ia, uite! S-a pălit, în ce stadiu a ajuns! Și le pun 1 leu. Și nu le ia nimeni nici cu un leu... Muncă multă, investiție și profit ioc... O să devenim, în trei ani de zile, Sahara Europei. O să punem banane, să punem măsline...”, e supărat un agricultor, la piață, strângându-și legumele nevândute.

Străini dezamăgiți

Chiar și în aceste condiții, specialiștii spun că zona de nisipuri are încă un potențial agricol imens. Din viticultură, de exemplu, s-ar putea scoate profit. „Zona avea un potențial viticol - și are, într-adevăr - dacă s-ar face cu adevărat investiții importante în acest sens. Dar nu numai din punctul de vedere viticol și legumicol zona este importantă. Zona este importantă și din punct de vedere al culturilor de camp”, spune Cătălin Simota.

Conștienți de potențial, în ultimii ani, în Dolj au apărut mai mulți investitori străini care, în zone apropiate de terenurile aridizate, au încercat să facă profit din agricultură. Marian Khenafi este un francez de origine algeriană care a venit prima oară în România după 1990. S-a căsătorit cu o româncă și și-a făcut un rost în țara noastra. Astăzi, francezul pare dezamăgit.

„Eu n-am văzut niciodată în viața mea o țară că s-a distrus ea singură”, spune Khenafi. „Tot s-a furat! Nu înțeleg. S-a furat caramidă, unde au fost construcții. Au fost construcții cu pompă, cu hidrant îngropat în pământ, la patru metri. Tot s-a furat! Să nu mai rămână nimic-nimic-nimic-nimic...”.

Khenafi deține 500 de hectare la Bistreț, în sudul Doljului. A investit, alături de niște cetățeni britanici, într-un sistem de irigații dotat cu un senzor prin satelit. În acest fel, controlează cât și unde să ude. Dar cu toată investiția, francezul spune că profitul se lasă așteptat. „De ce am venit în România să fac agricultură? Că eu sunt nebun! Pur și simplu. Trebuie să fii nebun să te apuci să faci agricultură. Nu există niciun avantaj”, e supărat Khenafi.

O criză alimentară?

Cât nisipurile se întind, specialiștii continuă cu avertizările legate de nevoia de reabilitare a zonei din „Sahara Olteniei”. În prezent, a apărut în discuție un scenariu alarmist, ce include și datele unei crize alimentare globală.

O prognoză realizată de Agenția Națională de Mediu spune ca producția de porumb, de pildă, se va diminua cu 14% până în anul 2020 și cu 21% până în 2050. „Vorbim de o criză alimentară care se pare că se apropie cu pași repezi și atunci se pune problema de a folosi aceste resurse chiar și din zone destul de dure, cum este zona din sudul Olteniei”, spune climatologul Roxana Bojariu.

„Nu putem sa ajungem in final, exagerând puțin, nu să aducem cămile, dar să umblăm cu bietele animale între dune, după un mic lăculeț ca să le adăpăm. Sau omorându-ne animalele, că nu mai avem ce sa le dăm de mâncare”, trage un semnal de alarmă și cercetătorul Călin Dănuț.