Reportaj cu camera ascunsă la Institutul Oncologic: „Un milion de lei îi bagi din start. Cu două, intri mai repede”

Data publicării:
0402 20cancer-47623

Reporterii Digi24 au realizat un reportaj cu camera ascunsă la Institutul Oncologic din Bucureşti, locul în care ajung zeci de mii de pacienţi din întreaga ţară.

Pe holurile gri şi întunecate, fiecare pacient încearcă să facă faţă unei boli necruţătoare. Şansele să învingă sunt, de la an la an, mai mici. Un obstacol este accesul la radioterapie. Aici, programările se fac peste o lună, două sau chiar trei de la momentul solicitării. „Pe 7 ianuarie am fost aici şi când am venit m-a programat tocmai în aprilie”, spune un pacient, cu voce resemnată.Doar că, cu bani împărţiţi cui trebuie accesul se face mai repede. „- Cam cât merge (să dai)? - Un milion îi bagi din start. Dacă îi bagi două milioane intri mai repede”, povesteşte alt pacient.

Pe una din uşile medicilor stă şi un anunţ din care bolnavii află că aparatele sunt vechi, iar tratamentul nu poate fi făcut până la capăt.

Doar 12% (din nevoia pacienţilor) este satisfăcută din cererea firească, normală, de pacienţi în România care trebuie trataţi prin radioterapie”, arată Cezar Irimia, președintele Federației Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Aceeaşi situaţie se întâmplă şi la Institutul Oncologic de la Iaşi. Spitalul a fost inaugurat cu fast anul trecut, dar nici acum nu funcţionează la întreaga capacitate. Are aparate ultraperformante, dar pacienţii sunt trimişi în alte unităţi medicale. „Fiecare medic, pe domeniul pe care lucrează, are liste de aşteptare şi în general se aşteaptă între o lună jumate şi trei luni de zile”, explică scurt Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Oncologic Iaşi.

Medicamentele eficiente se dau doar cu acordul CNAS

Cât priveşte medicamentele, acestea sunt scumpe, iar cele mai eficiente se dau numai cu acordul Casei de Asigurări. Timpul de aşteptare este de minimum două luni. Sunt însă şi cazuri în care statul nu acoperă deloc costurile vindecării, aşa cum a fost şi cazul Adelei Rogojinaru, profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti: „Dacă în septembrie 2012 nu aş fi avut norocul să fiu ajutată prin finanţare caritabilă nu m-aş fi aflat astăzi în faţa dumneavoastră. Banii pentru tratarea cancerului înseamnă vieţi salvate sau pierdute”, spune profesoara.

Împrumutul oferit de Guvern companiei Unifarm pentru achiziţionarea tratamentului necesar bolnavilor de cancer a ameliorat, dar nu rezolvă problema. „În prezent, lipsesc în jur de opt citostatice. Restul au început să vină în depozitul Unifarmului. Cantităţile nu sunt foarte mari, dar totuşi este un început”, explică Cezar Irimia.

În România sunt înregistraţi în jur de 400.000 de pacienţi cu cancer, iar în fiecare an apar alte 50.000 de cazuri noi.

CNAS: Lista de aşteptare pentru bolnavii de cancer, redusă cu 42%

Potrivit Mediafax, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat în decembrie 2012 fonduri suplimentare de 61 de milioane de lei din taxa clawback pentru Programul naţional de oncologie, ceea ce a dus la scurtarea cu 42% a listei de aşteptare cu pacienţi bolnavi de cancer.

Lista de aşteptare a fost micşorată de la maximul istoric de 3.259 de pacienţi la 1.292, ceea ce reprezintă un minim istoric, a anunţat luni preşedintele CNAS, Doru Bădescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...