REPORTAJ. Casa Bălăceanu, întoarcerea la un timp tihnit, al vieții trăite cu dichis

Când pășești dincolo de ușa academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, primul sentiment este că te-ai întors miraculos într-un timp tihnit, în care viața se trăia cu dichis.

Locuința, proiectată de germanul Johannes Schultz, a fost clădită în pretențiosul stil eclectic, care făcea furori în Parisul acelor vremuri.

„E una din casele care au fost construite pe la sfârşitul secolului al 19-lea, în1894,'95, şi a fost făcută de Griguţă Cantacuzino, străbunicul meu, care a moştenit pământul ăsta de la caimacanul Constantin Cantacuzino”, a povestit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic neurolog și scriitor.

Străbunicul Cantacuzino, scriitor și director al Teatrului Național, i-a lăsat reședința drept moştenire uneia dintre fiicele sale, bunica lui Constantin Bălăceanu-Stolnici. Înainte de încercările prin care avea să treacă, locuința avea cu totul alt chip.

„E o casă care era cu totul altfel structurată, cu un salon foarte mare, tip belle epoque, cu o sufragerie extraordinar de elegantă, cu un birou foarte mare acolo, dar care toate au disparut. 29.32 Pentru ca prin 1944 a fostbombardată,şi bomba a rupt casa în doua şi toată partea dinspre răsărit a casei a fost pulverizată”, a mai spus academicianul.

Însă bomba care aproape că a ras locuința de pe fața pămîntului s-a dovedit o binecuvîntare pentru familie. Distrusă, casa nu i-a mai interesat pe comuniști, care au cruțat-o de naționalizare.

Totuși, proprietarii au fost siliți să împartă locuința cu mai mulți chiriași, până în 1980. Ca să nu fie confiscate, zeci de lucruri prețioase au fost duse la conacul de la țară, unde, în mod ironic, au căzut victime colaterale ale luptei de clasă.

„Biblioteca, cărţile, mobilele frumoase, astea toate au dispărut în'49, când s-a făcut naţionalizarea moşiei. Şi nu mi-ar fi părut rău să fi dispărut şi să le fi luat cineva, dar le-au pus pe foc. O bibliotecă făcută la sfârşitul secolului al 18-lea, de banul Bălăceanu, a fost arsă carte cu carte, au mai scăpat câteva”, a mai povestit Stolnici.

Din ramele lor sculptate, portretele strămoșilor au privit tăcute întregul calvar. Dar furia distrugătoare a comuniştilor nu le-a iertat, până la urmă, nici pe ele.

Interiorul este vegheat de privirile strămoşilor din portrete. Tablourile au fost arse de comunişti, iar stăpânul casei le-a repictat din memorie.

Alături de portretele renăscute din cenușă stă o pictură salvată dintr-un loc ceva mai prozaic: Tabloul strămoșilor care au ctitorit biserica din Stolnici a fost răscumpărat de la talcioc.

Iubiri pătimașe:Elena CarageaşiIancu Bălăceanu Stolnici

Istoria familiei e presărată şi cu iubiri pătimașe, care aproape au destrămat familia. Inima zburdalnică a Elenei Caragea, fiică de domnitor, a rupt căsnicia acesteia cu logofătul Iancu Bălăceanu Stolnici. Mult mai târziu, logofătul avea să îşi refacă viaţa cu o baroană din imperiul austriac.

Dar casa Bălăcenilor era, acum un veac, și locul în care dădea bine să fii văzut. Lumea subțire a Bucureștilor se aduna în saloanele boierești, la dineuri și baluri. Răsuna muzică de pian și de gramofon și se dansa, după moda vremii, vals și charleston. Martha Bibescu și Regina Elisabeta se numărau printre oaspeții casei.

Bombardată, prădată și locuită de străini în timpul regimului comunist, Casa Bălăceanu a rămas în picioare și înfruntă vremurile moderne.

Urmăriți reportajul „Casa Lecca - victorie împotriva atacului la demnitate”, aici.