Reguli noi pentru taxiurile de pe Otopeni

Data publicării:
29012013 20aeroport-46564

Până acum, pasagerii erau nevoiţi să aştepte în stradă taxiurile chemate la comandă. Oficialii spun că măsura urmăreşte în primul rând să-i descurajeze pe taximetriştii care îşi racolează clienţii imediat ce ies pe uşa aeroportului şi care adesea practică tarife duble faţă de ceilalţi.

Autorităţile au anunţat că vor muta zona de aşteptare a taxiurilor astfel încât să aibă acces în aeroport doar cele comandate de clienţi. Aeroportul va avea şi o parcare gratuită pentru taxiurile care vin la comandă.

În prezent, taxiurile comandate de clienţi nu pot ajunge în apropierea terminalului de pasageri, aceştia fiind preluaţi într-o zonă cu trafic auto intens, unde oprirea este interzisă, iar majoritatea taximetriştilor încalcă frecvent regulile de circulaţie cu privire la interdicţia de oprire sau staţionare. În plus, există taximetrişti neautorizaţi sau interpuşi ai acestora care hărţuiesc pasagerii, iar toate maşinile autorizate practică tariful maximal, de 3,5 lei pe kilometru, a spus Fenechiu.

Totodată, va fi înfiinţată o „zonă de grupare” pentru taxiurile la comandă, cu timp limitat, 15 minute, acces gratuit şi unde şoferii nu au posibilitatea părăsirii autoturismului.

Pentru taxiurile la comandă vor fi amplasate două help-desk-uri, pe fluxul de sosiri, cu panouri informative conţinând numere de telefon ale companiilor de taxi şi tarifele practicate de acestea, precum şi telefoane cu acces gratuit pentru efectuarea comenzilor.

Astfel, pasagerii vor avea posibilitatea să opteze fie pentru un taxi care aşteaptă în faţa terminalului fie pentru o maşină la comandă.

Vom muta zona de așteptare clienți, aceea unde trei taxiuri așteaptă permanent la terminal, o vom muta de pe estacada terminalului sosire, de la etaj, la peronul din fața terminalului sosiri, de la parter. Avem reclamații că taxiurile comandate de clienți nu pot ajunge în apropierea terminalului de pasageri”, a informat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...