Recensământul câinilor cu stăpân la Oradea. O nouă etapă de sterilizare şi microcipare
Data publicării:
La Oradea începe a doua etapă a recensământului câinilor, acţiune care prevede microciparea şi sterilizarea animalelor cu stăpân. Fiecare patruped va avea un număr de identificare, iar dacă acesta ajunge pe stradă, autorităţile vor şti cui aparţine. Proprietarii care se opun măsurii riscă amenzi de până la 800 de lei.
Costurile operaţiunii de luare în evidenţă a câinilor de pe raza oraşului sunt suportate de municipalitate. Implantarea microcipurilor are rolul de a da fiecărui câine un număr unic de identificare, astfel încât stăpânul să poată fi găsit în cazul în care câinele ajunge pe stradă.
În cazul în care nu sunt găsiţi acasă, proprietarii pot înregistra pe 21 septembrie câinii la unul din cele două corturi amplasate în Parcul Ghioceilor şi în Parcul Brătianu din Oradea.
Cei care nu se prezintă la recensământul canin riscă amenzi cuprinse între 400 şi 800 de lei.
Se estimează că în Oradea există în jur de 7000 de câini în gospodăriile populaţiei. Prima etapă a recensământului câinilor cu stăpân din oraş a avut loc în luna iulie.