Reacții la condamnarea lui George Becali

Data publicării:
GIGI BECALI 5446196-Mediafax Foto-Alexandru Mihaescu-1

„E un coleg parlamentar, e doar unul dintre cei 22 de parlamentari cu dosare penale. Pe mine nu mă bucură, ca om, pentru că a priva pe cineva de libertate e un lucru trist. Dar când te uiți că România este a 66-a țară percepută ca și grad al corupției în lume, când știi că lista potențialilor inculpați este mult mai lungă, atunci ți-ai dori să se facă mai repede curățenie.

Ce mă interesează pe mine, ca politician și economist, este să se recupereze acest prejudiciu, nu doar să-l privezi pe un om de libertate pentru a-i pune frână în calea unor eventuale noi tentative în această zonă”, a spus Andreea Paul, prim-vicepreședinte PDL, la Digi24.

Alfred Bulai: Populația va fi indiferentă

„Este o diferență față de 2009, când avea o puternică simpatie în conflictul cu furatul mașinii. El era arestat și hoții erau în libertate. Dădea prost ca imagine”, a declarat Alfred Bulai, sociolog.

Acesta este de părere că populația va reacționa cu indiferență la condamnarea lui Gigi Becali.

„Între timp, n-a prea întărit această imagine pozitivă. Și-a săpat singur groapa prin tot felul de declarații. S-a pus pariu că reacția populației va fi de indiferență. Mare parte sunt indiferenți. Populația nu poate să reacționeze empatic”, a mai spus sociologul.

Sorin Roșca Stănescu: Pe experți nu îi văd în acest proces

Oglinda Justiției, în care ne uităm, nu este mereu curată, și mai este și strâmbă. În momentul în care s-a produs schimbul, au existat niște experți și niște notari. Pe experți nu îi văd în acest proces. Babiuc i-a dat mult mai ieftin, lui Becali, un teren. Ce treabă are Becali, un simplu particular atunci?”, este de părere Sorin Roșca Stănescu, senator PNL. 

Mihai Stoica: E o execuție

„E o execuție. N-aș vrea să vă relatez ce am văzut în casă la Gigi, e o tragedie. Cei care iau astfel de decizii ar trebui să se gândească în ce hal afectează vieților oamenilor. E păcat că se întâmplă asta într-o țară membră a comunității europene, în 2013”, a spus Mihai Stoica.

Teodor Baconschi: Becali încarnează noul îmbogățit prin afaceri cu statul

Democrat-liberalul Teodor Baconschi l-a caracterizat pe Gigi Becali ca fiind o persoană cu imagine de supererou, care încarnează dictatura banilor.

E o discriminare față de cetățeanul obișnuit care intră la pușcărie. Nimeni nu are parte de o saga atât de cuprinzatoare. Becali e emblematic pentru tranziția din România. Încarnează noul îmbogățit prin afaceri cu statul, încarnează dictatura banilor. E cineva care face legea în foarte multe domenii. A demonstrat puterea brutală a banilor, distribuiți legal sau nu”, a comentat Baconschi în emisiunea "Imparțial", la Digi24.

Și-a construit această imagine de supererou, nu doar cu ajutorul retoricii de om milos, ci și printr-un aparat financiar politic puternic, în mare parte bazat pe încălcarea legii și pe corupție și care a devenit un soi de model de succes în societatea românească post comunistă”, a completat democrat-liberalul.

Alexandru Radu: Este un personaj politic exotic

Este policitianul care inaugurează cumpărarea unui partid. Un politician de succes. A avut două alegeri reușite. Singurul om de afaceri care se transferă în politician cu averea în afaceri, și nu invers. Este cel care inaugurează înființarea unui partid, prin cumpărarea altuia. Impune un anumit comportament politic și mediatic, brutal sau exotic. Este un personaj politic exotic”, Alexandru Radu, politolog. 

George Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

George Becali a fost condamnat, luni, la doi ani închisoare cu executare pentru dosarul în care a fost acuzat că a făcut un schimb ilegal de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, afacere care ar fi prejudiciat statul cu aproape 1 milion de dolari. Pentru că mai avea o condamnare cu trei ani închisoare într-un alt dosar, pedepsele au fost cumulate și s-a ajuns la o sentință finală de trei ani cu executare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...