Raport: Plăţi ilegale pentru pârtiile de schi. Guvernul sesizează DNA

Data publicării:
schi

Este vorba despre nereguli identificate în cazul mai multor autorităţi locale care au avut proiecte în cadrul programului „Schi pentru România”, în perioada 2009-2013. Programul a fost coordonat de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale.

Printre autoritățile locale cu nereguli care figurează în raport se află Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Cluj și consiliile locale din Vulcan, Petroşani, Cavnic, Borşa, Predeal, Borsec şi Azuga.

În perioada 2009-2013 au fost cheltuiți de la bugetul de stat 143 milioane de lei, iar de la bugetele locale – aproape 12 milioane de lei pentru investiții în domeniul schiabil, însă aceste investiții au fost realizate fără o bază legală care să reglementeze eligibilitatea proiectelor. Transferul de la bugetul de stat la bugetele locale s-a făcut fără prevederi riguroase și în baza unui ordin de ministru, se arată în raportul Corpului de Control.

De asemenea, nu a fost clarificată nici problema terenurilor pe care au fost realizate aceste investiții.

Nu este pentru prima dată când Corpul de Control al premierului face sesizări la DNA în care reclamă presupuse fapte penale comise în mandatele unor foști miniștri. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei