Ministrul Energiei a venit cu elicopterul în creierii munţilor pentru a inaugura galeria săpată în stâncă, în judeţul Buzău.
„Am lucrat cu mult explozibil, cu mulţi muncitori. Prima împuşcare când a fost, în ce an? Prima împuşcare la această aducţiune a fost în 1984”, a spus Ioan Roşu, şeful de proiect.
Apa care învârte turbinele hidrocentralei trece prin inima muntelui. Specialiştii spun că este cel mai lung tunel săpat în ultimele trei decenii în România. Galeria funcţionează precum o conductă uriaşă, lungă de peste 16 kilometri, şi aduce apa din lacul de acumulare Surduc în hidrocentrala Nehoiaşu. Puterea centralei depinde în primul rând de căderea apei, de la aproape jumătate de kilometru, cât este diferenţa de nivel între lac şi intrarea în hidrocentrală.
Cu un diametru de patru metri și o căptușeală de beton de până la 50 de centimetri, galeria seamănă cu tunelul unui metrou săpat în munte.
Deşi este unul dintre puţinele proiecte energetice finalizate după Revoluţie, încheierea lucrărilor pare mai degrabă o ambiţie a autorităţilor decât o necesitate.
„Să vedem partea plină a paharului, bine că s-a finalizat. După '90, statul și-a pierdut capacitatea să facă investiții strategice”, spune Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica a declarat că „România nu mai are nevoie de capacități noi de producere a energiei electrice. Am băgat deja până la momentul ăsta 600 de milioane de lei. Nu mai putem să-l abandonăm, ar trebui să ne asumăm pe pierdere toate sumele deja alocate.
Consumul de energie în România este în scădere, motiv pentru care finalizarea acestui proiect atât de dificil şi de scump ridică semne de întrebare asupra strategiei energetice a României.