Prognoza meteo pe două săptămâni
Conform prognozei întocmite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 25 iulie — 7 august, în Banat, regimul termic va avea variații nesemnificative, vremea urmând a se menține în general călduroasă. Astfel, temperaturile diurne mediate la scara întregii regiuni se vor situa între 30 și 33 de grade, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 31 iulie și, din nou, în intervalul 5 — 7 august. Minimele nocturne se vor menține la o medie relativ constantă pe tot intervalul de prognoză, situată în jurul valorii de 18 grade, relatează Agerpres.
În perioada 26 — 29 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, vor fi ploi pe arii relativ extinse și izolat, posibil mai însemnate cantitativ. În restul intervalului, ploile vor fi în general slabe și se vor semnala pe suprafețe restrânse, cu precădere între 31 iulie și 3 august.
În Crișana, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 32 de grade în prima zi spre 29 de grade pe data de 29 iulie, pentru ca în week-end să crească din nou, spre 31 de grade pe data de 31 iulie. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic va avea mici variații de la o zi la alta, iar temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluție relativ constantă și se vor situa în jurul unei medii de 18 grade în prima parte a intervalului de prognoză, iar în a doua parte vor scădea ușor, spre 16 — 17 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 26 — 29 iulie, când ploile se vor semnala pe arii mai extinse și local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, vor fi ploi în general slabe, pe spații restrânse, cu o probabilitate mai mare între 31 iulie și 3 august.
În Transilvania, intervalul de prognoză se va caracteriza printr-o vreme în general călduroasă, cu medii de 30 — 31 de grade ale temperaturilor maxime, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe 28 și 31 iulie, precum și pe 5 și 6 august. Temperaturile minime nu vor avea variații importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză și se vor situa în jurul unei medii regionale de 15 — 16 grade, cu o ușoară tendință de scădere spre sfârșitul intervalului.
Averse locale se vor semnala în jurul datei de 29 iulie și în intervalul 1 — 3 august, iar în rest doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ.
În Maramureș, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menține călduroasă, iar media temperaturilor maxime va fi de aproximativ 31 de grade. Pe data de 29 iulie va avea loc o ușoară răcire și valorile medii diurne vor scădea spre 28 — 29 grade, pentru ca apoi să crească din nou și, până la sfârșitul celei de a doua săptămâni de prognoză, să se mențină în jurul unei medii termice de aproximativ 30 de grade.
Temperaturile minime nocturne vor crește de la 15 la 17 grade în prima parte a intervalului, apoi vor marca o scădere ușoară și, în a doua săptămână de prognoză, se vor menține la valoarea medie de 16 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 27 — 29 iulie, când ploile se vor semnala pe arii extinse și, local, vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, doar pe suprafețe restrânse va ploua slab și trecător, cu o probabilitate mai mare între 1 și 3 august.
În Moldova, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel încât temperaturile medii diurne vor crește de la 31 de grade în prima zi spre 34 — 35 de grade pe 28 și 29 iulie, când vremea va deveni caniculară în cursul după-amiezelor. Ulterior, regimul termic va marca o scădere și se va menține, cu mici variații, în jurul unei valori medii de 31 — 32 de grade. Temperaturile nocturne vor crește ușor în prima săptămână de prognoză, de la 17 la 19 grade, în medie, pentru ca după data de 2 august să se mențină în jurul unei medii regionale de 18 grade.
Regimul pluviometric va fi în general deficitar, iar probabilitatea pentru ploi slabe, izolate, va fi mai mare între 29 iulie și 3 august.
În Dobrogea, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul celor două săptămâni. Astfel, în primele două zile, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 30 de grade, apoi vor marca o creștere și vor ajunge la valori de 32 — 33 de grade în perioada 28 iulie — 1 august. Ulterior, regimul termic va scădea ușor, iar valorile diurne vor reveni la o medie de 30 de grade spre finalul intervalului. Temperaturile minime se vor menține la valori medii de 20 — 22 de grade pe toată durata intervalului de prognoză.
Regimul pluviometric va fi în general deficitar și doar cu totul izolat și trecător vor fi condiții pentru ploi slabe cantitativ.
În Muntenia, pe tot parcursul intervalului de prognoză, regimul termic va caracteriza o vreme călduroasă. Temperaturile maxime vor avea valori medii de 33 de grade în primele două zile, apoi vor crește spre aproximativ 35 de grade, în medie, în jurul datei de 29 iulie vremea devenind caniculară la câmpie în cursul după-amiezelor. Ulterior, regimul termic va marca doar o ușoară scădere, menținându-se la valori de 33 — 34 de grade până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză.
Temperaturile minime nocturne nu vor avea variații semnificative și se vor situa, în medie, între 18 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 31 iulie și 1 august.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă. Totuși, ploi trecătoare, slabe cantitativ, se pot semnala izolat, mai ales în intervalul 1 — 3 august.
Vremea va fi călduroasă în Oltenia pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză. Regimul temperaturii aerului se va menține relativ constant, fiind caracterizat prin medii regionale diurne situate între 32 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 28 iulie — 1 august, dar și în jurul datei de 5 august.
Temperaturile minime nocturne nu vor avea variații semnificative în intervalul de prognoză și se vor situa în jurul unei medii de 19 grade în prima săptămână și de 18 grade în cea de a doua săptămână. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă, iar ploi slabe, trecătoare, se vor semnala doar izolat, în special între 1 și 3 august.
La munte, în următoarele două săptămâni, regimul termic se va menține constant, iar valorile de temperatură vor fi apropiate de normele climatologice specifice pentru sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august. Prin urmare, maximele diurne se vor situa, în medie, între 20 și 22 de grade, iar minimele nocturne vor avea valori medii de 12 — 13 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai pronunțată în perioada 26 — 29 iulie și 1 — 3 august, când, pe arii relativ extinse, vor fi averse și izolat se pot cumula cantități de apă mai însemnate. Ploi de scurtă durată, dar în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local și în celelalte zile ale intervalului de anticipație.
Estimarea publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News