Românii o sa aibă parte de o vreme ceva mai caldă decât cea cu care s-au obișnuit în ultimele zile, explică Maria Tomescu, meteorolog ANM. Mai sunt de îndurat două nopți cu ger, urmând ca de luni vremea deja să se încălzească, mai ales în regiunile vestice, într-o primă fază, acolo temperaturile vor deveni pozitive chiar de duminică.
De Ajun, luni adică, vorbim de minime de minus 10 grade Celsius în nordul Moldovei, deci va fi încă foarte frig în acele regiuni, minus 5 grade Celsius în București, dar și valori de 2 - 3 grade în Banat.
În noaptea de Ajun, temperaturile se păstrează asemănătoare cu cele din timpul zilei.
Marți va fi deja mai cald în toată țara, cu temperaturi pozitive peste tot, chiar 17 grade în sudul Banatului.
Până aproape de revelion pt ca la sfârșitul anului se pare ca vom avea parte de o vreme ceva mai bună, dar vor fi temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă, așa că sunt slabe speranțe să fie zăpadă, exceptând, bineînțeles, zonele de munte, explică meteorologul Maria Tomescu.