Prognostic rezervat pentru un bărbat rănit grav în explozia unui apartament din Suceava

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta smurd
Prognostic rezervat pentru un bărbat rănit grav în explozia unui apartament din Suceava.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a suferit arsuri pe 90% din suprafaţa corporală, a fost internat în terapia intensivă a Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul a fost rănit în explozia care s-a produs într-un bloc din cartierul sucevean Burdujeni.

„Pacientul a suferit arsuri pe 90% din corp în urma unei explozii cu flacără deschisă. Este în stare gravă. După ce a fost adus de o ambulanţă de la Suceava, el a fost intubat mecanic şi sedat. Este internat direct în ATI. Prognosticul este rezervat deoarece suprafaţa corporală afectată de arsuri este foarte mare”, a declarat dr Diana Cimpoeşu.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a putut fi transferat cu elicopterul SMURD din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava, dr Dan Teodorovici, a declarat, luni dimineaţă, că bărbatul respectiv a fost aruncat de suflul exploziei de la etajul al doilea şi a ajuns în UPU politraumatizat şi cu arsuri de gradul 1, 2 şi 3 pe aproximativ 80% din suprafaţa corporală.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri