Procesatorii cer fermierilor să le vândă laptele mai ieftin. De ce se opun aceştia

Data publicării:
27032013 20lapte-57255

Pentru un litru de lapte proaspăt fermierii primesc, în medie, 1,3 lei. După ce ajunge în unităţile de procesare, laptele pleacă spre magazine cu 2,5 lei litrul. La raft însă, preţul afişat este aproape dublu.

„Jumătate este TVA, că de aia cerem scăderea TVA, și adaosul comercial. Jumătatea cealaltă se împarte între procesator și fermier”, explică Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui

Procesatorii vor să plătească acum cel mult 1,2 lei pe litrul de lapte. Spun că scumpirea curentului şi a carburanţilor au majorat costurile de procesare. Însă fermierii nici nu se gândesc să accepte un preţ mai mic, dimpotrivă, vor să scumpească laptele la 1,5 lei.

Avem cel mai mic preț al laptelui materie primă din UE. În loc să se ducă marja de profit și retailerul să-și reducă marja de profit, procesatorul vine şi impune preț mai mic pe fermier”, se plânge Claudiu Frânc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine.

„Vrem să fie un singur preț, nu preț de vară și preț de iarnă. Că dacă nu faci așa, pierdem efectivul de animale”, spune Otvos Moise, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de bovine din Covasna.

Promisiuni de la Guvern

Ca să împace toate părţile, ministrul Agriculturii promite măsuri care să acopere eventualele pierderi ale producătorilor şi procesatorilor.

„Fondurile mutuale se constituie ca și contributie a fermierului, a statului membru, România, de la bugetul AMDR, și contribuția UE. În momentul în care sunt pierderi sau secetă, care nu sunt acoperite de societățile de asigurări, intervin fondurile mutuale și îi despăgubesc pe acei producători și procesatori care au ferit acele pierderi”, afirmă ministrul Daniel Constantin.

Cercul disputelor dintre fermieri, procesatori şi comercianţi se închide la cumpărători, care, ca de fiecare dată, suportă majorările de preţ. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, anul trecut, lapte s-a scumpit cu peste 3 procente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri