Prins cu șase focuri de arme. Un tânăr suspectat de furt din locuințe a ajuns la spital cu o rană la picior

Data publicării:
suceava

„Sunt vinovat. Dacă nu eram vinovat, nu mai trăgeau. Au tras pentru că nu m-am predat”, a declarat tânărul de 25 de ani, după ce a fost dus la spital. Întrebat de jurnalişti de ce nu s-a predat, acesta a dat un răspuns surprinzător: „Pentru că sunt şmecher de meserie”.

Tânărul era dat în urmărie din luna mai a acestui an. Poliţiştii au primit informaţii că se află într-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc din Suceava şi au pornit în cautarea lui. Când au ajuns, acesta a refuzat să le deschidă.

A ieşit pe balcon, de unde a mers direct pe acoperişul blocului. De aici, a coborât pe un burlan până la etajul al doilea, apoi a sărit în stradă, cu speranţa că se va face nevăzut. A fost însă aşteptat de o altă echipă de poliţişti, care au tras focuri de avertisment în plan vertical. Pentru că bărbatul a refuzat să se oprească, oamenii legii l-au rănit la un picior.

După ce l-au imoblizat, poliţiştii au chemat salvarea, iar rănitul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Suceava, unde s-a constatat că prezintă o fractură la nivelul peroneului drept, fiind internat la Ortopedie.

Pe numele bărbatului există un mandat de arestare preventivă pentru furt calificat,emis de Judecătoria Suceava. Prejudiciul se ridică la aproximativ 12.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri