Primarul Sorin Oprescu încurajează adopţia. Nu se mai percepe taxa de 100 de lei pentru al doilea maidanez adoptat
Data publicării:
Edilul mai promite că va construi noi adăposturi pentru animalele prinse de hingheri, care acum sunt insuficiente pentru cei aproape 65.000 de câini care circulă liberi pe străzi.
Primarul a promis că astăzi va anunţa toate măsurile care se vor lua privind strângerea câinilor, cazarea şi mai apoi eutanasierea lor.
„Tragem foarte tare să încurajăm adopţiile, printr-o hotărâre care prevede ca cei care au adăposturi care sunt civilizate şi verificate de noi să poată să ia un număr mai mare de câini, să nu mai plătească taxa. Doresc sa marim capacităţile adăposturilor şi să ajungem undeva la 5.000 – 6.000. Noi dorim să întărim adopţia, dar să întărim şi controlul la cei care adoptă, pentru că altfel ne trezim cu ei pe stradă. Dacă rata de adopţie va fi foarte mică, o să respectăm legea”, a spus Sorin Oprescu.