Video Președintele Europol spune că a cumpărat din Portul Constanța 1 kg de cocaină și nu l-a controlat nimeni la ieșire. Reacția IGPR

Data actualizării: Data publicării:
andreica
Președintele Europol spune că a cumpărat din Portul Constanța 1 kg de cocaină FOTO: captură video Digi24

Scandal uriaș în Portul Constanța. Președintele Sindicatului Europol Cosmin Andreica susține că a cumpărat un kilogram de cocaină din Portul Constanța și că la ieșire nu l-a controlat nimeni. Acesta a postat imaginile cu un pachet în care susține că sunt droguri.

„Suntem în port, tocmai ce am coborât de pe o navă, am vorbit cu niște muncitori și am primit acest parchet, de foarte bună calitate. Ne-au asigurat că este ce trebuie... 100.000 de euro pe un kilogram de cocaină pe piața neagră. Asta înseamnă 1 gram - 100 de euro... Și nu m-a controlat nimeni deocamdată. Vom încerca să trecem cu acest pechet pe una din porțile portului, acolo unde avem agenți de securitate, poliție militară, poliție de frontieră. Important de spus: tot acest port este lăsat în grija unei patrule de poliție”, a spus Andreica în filmare.

Andreica spune că s-a dus personal în port, unde a petrecut mai multe zile și a testat vulnerabilități. „Nu am avut ce să testez, pentru că nu am întâlnit dificutate în a cumpăra produse de contrabandă, substanțe interzise, nu există niciun control în tot portul, nu avem niciun fel de instrumente prin care să fie verificate persoane”, a declarat el la Digi24.

Andreica mai susține că toată securitatea portului este lăsată în sarcina unei patrule de poliție din cauza lipsei de personal. ”Avem o patrulă, maxim 2, același lucru și la Poliția de Frontieră”, a precizat el.

Am plecat din port cu pachetul pe bord. Întrebând dacă voi fi controlat, au zis: „Puteți pleca, nu vă controlează nimeni””, a mai spus președintele Europol.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, a declarat la Digi24 că se îndoiește sincer că președintele Europol a cumpărat cocaină din port, dar dacă acest lucru s-a întâmplat, Andreica riscă să fie cercetat penal. El a mai spus că Poliția Română are în atenție acest caz. „Aspectele semnalate în spațiul public sunt verificate, din datele pe care le dețin”, a declarat Georgian Drăgan. 

 

Purtătorul de cuvânt al MAI, Eduard Ionescu, spune că „tot ce se întâmplă în Portul Constanța este sub atenția noastră”.

Editor : Daniela Chihaia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri