Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, citat de Mediafax, Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012.
„În timpul vizitei, Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României. Întâlnirile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul european”, se arată în comunicat.
Kim va fi însoţit de o delegaţie a Băncii Mondiale din care vor face parte Frank Heemskerk, Philippe Le Houérou, Mamta Murthi, Elisabetta Capannelli, Thomasz Telma, Ştefan Nanu, Ana Maria Mihăescu.
Preşedinţia României a anunţat, miercuri, că primirea de la Cotroceni a preşedintelui Băncii Mondiale va avea loc, joi, la ora 16.00.
Tot joi, potrivit comunicatului Băncii Mondiale, Kim se va întâlni şi cu premierul Victor Ponta.