Pregătiri pentru primirea răniților din Muntenegru. Spitalele din Capitală au intrat în alertă

Data publicării:
pregatiri

Ora 10.00. La 16 ore de la accident, un avion Hercules C-190 aterizează pe Baza 90, locul de unde pleacă toate misiunile medicale. Avionul e tras pe pistă, iar în jurul lui încep să roiasca militari. Primul lucru pe care îl fac este să-l alimenteze cu combustibil.

Ora 12.00. Îşi face apariţia la Baza 90 şi coordonatorul SMURD. Medicul supervizează echiparea avioanelor cu aparatură medicală. Tot ceea ce este nevoie pentru ca viaţa răniţilor să nu fie pusă în pericol în timpul zborului spre ţară este montat în aeronavă.

Ora 14.00. Lângă avionul Hercules este adusă o altă aeronavă. Un avion Spartan care va fi folosit pentru transportul răniţilor.

Cele două avioane militare de transport au fost deja echipate. Se așteaptă ordinul de zbor din Muntenegru pentru ca cele două avioane să decoleze de pe Otopeni.

În acelaşi timp, spitalele din Bucureşti intră şi ele în alertă, deoarece ar urma să fie aduși la Bucureşti 20 de răniţi.

La Spitalul Floreasca au fost eliberate deja trei paturi din secţia de terapie intensivă pentru a putea primi răniţii, iar în parcare a fost adusă o maşină de intervenţii în caz de accidente colective. A fost dotată cu tot ceea ce este nevoie - tărgi, tuburi de oxigen, medicamente, pentru a putea fi trimisă pe aeroport, acolo unde să sosească răniţii.

În alertă este şi Spitalul Universitar, unde medicii au primit dispoziţii să ţină libere paturi din secţiile de terapie intensivă. Dar, dacă rănile nu sunt grave, alţi pacienţi vor fi intrenaţi pe secţiile obișnuite. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...