Legea norvegiană permite camparea pentru un maximum de 48 de ore, precizează publicaţia, care adaugă că romii, care sunt cetăţeni români, au dreptul să trăiască în Norvegia, ambele ţări făcând parte din zona economică.
Mulţi dintre romii evacuaţi sunt originari din Buzău, potrivit publicaţiei, care adaugă că rata şomajului în rândul acestei etnii este foarte ridicată de la prăbuşirea comunismului în România, în urma industrializării agriculturii şi abandonării unor metode tradiţionale care au condus la desfiinţarea a numeroase locuri de muncă ocupate de aceştia.
Evacuarea romilor este controversată, politicieni de dreapta susţinând o repatriere forţată a acestora, mai precizează publicaţia. "Oamenii care vin în Norvegia şi cred că trebuie să fie susţinuţi trebuie să fie trimişi înapoi acasă, iar dacă nu o fac de bunăvoie trebuie să fie obligaţi", declara săptămâna trecută Stian Berger Røsland, primarul conservator al capitalei Norvegiei.
Romii "vin aici din cauza unor nevoi de ordin economic, fiind supuşi discriminării în întreaga Europă", a declarat pentru The Foreigner Bjonnulv Evenrud, din cadrul organizaţiei umanitare "Folk er folk". "Să vină aici pentru a câştiga bani este cea mai bună opţiune a lor. Este trist că autorităţile norvegiene îi primesc cu o politică de toleranţă zero", a adăugat el.
Un număr de romi au părăsit tabăra duminică, însă nu se ştie încotro au plecat. Temperaturile la Oslo, care în prezent sunt negative pe timpul nopţii, pot atinge minus 25 de grade Celsius în mijlocul iernii.