Poliţia de Frontieră: Peste 2.000 de străini au încercat să forţeze graniţa României anul trecut

Data publicării:
frontiera

148 de imigranţi pe care autorităţile i-au considerat o ameninţare la adresa securităţii naţionale au fost întorşi de la graniţă. Vorbim de fugari din ţări precum Siria sau Irak, care au încercat să intre ilegal în România, ascunşi în remorcile unor camioane. În total, aproape 2.500 de persoane au încercat, în 2015, să forţeze graniţele ţării.

Dintre aceștia, 1950 reprezintă fenomenul de migranţi ilegali,” spune Liviu Galoş, șeful Poliţiei de Frontieră.

157 de călăuze au fost prinse de poliţiştii de frontieră. Unii dintre transfugi le plătiseră acestora chiar şi 10 mii de euro pentru a ajunge în Vestul Europei.

Este momentul să abordăm această dimensiune de siguranţă a frontierelor într-un registru comun cu statele vecine, dar şi cu celelalte state membre,” declară Petre Tobă, ministrul de Interne.

Un registru informatic european care să conţină date despre imigranţi i-ar ajuta pe poliţişti să identifice mai uşor suspecţii de terorism care bat la porţile României. Autorităţile române cred că gardul de sârmă pe care Ungaria are de gând să-l ridice la graniţa cu România ar putea devia o bună parte din fluxul de imigranţi prin ţara noastră. O altă problemă la frontierele României este contrabanda. Graniţa de Est a Uniunii Europene este atent monitorizată de poliţiştii de frontieră români.

Frontiera terestră cea mai activă din punct de vedere infracţional a fost cea cu Republica Moldova unde s-au constatat 24% din totalul faptelor. Au fost depistate peste 2.400 de persoane, în trecere sau tentativă, dintre care 1950 în fenomenul de imigraţie ilegală,” adaugă Liviu Galoş.

Graniţele cu Ucraina şi Marea Neagră sunt următoarele puncte nevralgice pe lista autorităţilor române. Un raport al producătorilor de tutun arată că în ultima perioadă, contrabanda cu ţigări a depăşit cu peste 75% nivelul din anii trecuţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri