Pieton accidentat mortal în Neamț. Șoferul susţine că victima era întinsă pe carosabil

Data publicării:
politie
Șoferul susţine că victima era întinsă pe carosabil. Foto: INQUAM Photos/ Daniel Stoenciu

Un bărbat în vârstă de 41 ani a decedat, miercuri seara, după ce a fost călcat de un autoturism pe DN 17B, în localitatea Poiana Teiului din judeţul Neamţ. Potrivit ISU Neamț, şoferul a anunţat că victima era întinsă pe carosabil.

„Evenimentul a fost anunţat prin apel la 112 de către şoferul unui autoturism, afirmând că a dat peste un pieton care era întins pe şosea. Pietonul a rămas sub maşină", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Victima a fost scoasă de sub maşină de pompieri, iar paramedicii au constatat decesul acesteia.

La volanul autoturismului se afla un sucevean în vârstă de 62 ani, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

„Din primele cercetări efectuate a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 62 ani, din judeţul Suceava, conducea un autoturism pe drumul naţional 17 B, în localitatea Poiana Teiului, a surprins şi accidentat un bărbat, în vârstă de 41 ani, din aceeaşi localitate, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă”, a menţionat Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri