Petrecere în postul Crăciunului. A început „hora” electorală

Data publicării:
19112012 20hora-34260

Cu mic cu mare, oamenii din Borleşti s-au adunat în faţa căminului cultural şi au încins horele. Că doar o dată la patru ani prinzi aşa petrecere.Şi după atâta dans, petrecăreţii s-au încolonat în faţa grătarului. Îi aşteptau acolo mici şi copănele aburinde de pui.

Când era petrecerea mai încinsă a apărut şi Liviu Harbuz, candidatul USL în colegiul respectiv.

„Nu, nu este nicio masă, este o firmă care pur şi simplu vinde alimente, sucuri, băuturi, pentru că e normal, ca la orice eveniment de asemenea amploare, să ai ce să bei sau ce să mănânci, dacă vrei. N-am inventat-o noi, este o chestie de marketing şi de funcţionare a unui spectacol normal”, a explicat el.

Nu toți au fost mulțumiți.„Ne-au dat nişte colţuri de pâine, niciun mic, nicio bucăţică de copănică, nimic nu ne-au dat. Era să-mi rup şi gâtul pe o scară. N-au făcut bine. Trebuia să pună aşa, să servească toată lumea, dacă tot au scos un ciolan. E şi postul Crăciunului, ne-am spurcat degeaba”, a spus o femeie.

Cazul ne-a fost semnalat de un telespectator Digi24. Puteţi oricând semnala astfel de incidente pe pagina noastră de internet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri