„Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul nr.426/P de retragere a cetățeniei române numitului Omar Khaled Hayssam. Potrivit dispozițiilor art.32 alin (7), ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în România, ordinul poate fi atacat, în același termen, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București", se arată într-un comunicat al ANC.
În 22 aprilie, Comisia pentru cetățenie din ANC a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale de retragere a cetățeniei lui Omar Hayssam.
Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informații, iar propunerea motivată a Comisiei a fost înaintată președintelui ANC, care a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și a emis un ordin în acest sens.
„Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetățeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia cetățenia română se poate retrage persoanei care 'este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională'”, a precizat ANC la acea dată.
Conform aceleiași surse, acordarea cetățeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993.
Legea prevede că orice autoritate sau persoană care are cunoștință de existența unui motiv pentru retragerea cetățeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetățenie, având totodată obligația să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor legale, Comisia va propune președintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetățeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.
Omar Hayssam a fost condamnat de instanțele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Totodată, Hayssam a fost condamnat în 2015 de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. În același dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi frați au fost obligați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Această decizie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în țară în anul 2013, pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea.