O şoferiţă beată a pierdut controlul volanului și a lovit două autoturisme parcate pe marginea străzii
Data publicării:
O şoferiţă aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a intrat cu maşina în două autoturisme parcate pe o stradă din oraşul Comăneşti, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
„La faţa locului poliţiştii au stabilit că o femeie, de 55 de ani, din oraşul Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gîrlei din localitate a intrat în coliziune cu două autoturisme ce se aflau parcate pe marginea străzii. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, potrivit Agerpres.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.