O nouă zi de proteste la Universitate. Oamenii au blocat din nou bulevardul Regina Elisabeta

Data publicării:
rosia-5

Manifestanţii s-au adunat la fântâna de la Universitate, vizavi de care, în faţa Teatrului Naţional, s-a desfăşurat în paralel un alt protest, la care au participat peste 100 de persoane ce se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.

În jurul orei 23.00, protestatarii au blocat din nou bulevardul Regina Elisabeta, dar numai pe un singur sens de circulaţie, dinspre Cişmigiu spre Universitate.

Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevard la capetele porţiunii ocupate de manifestanţi, respectiv între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.

La ora 00.30, circulaţia a fost reluată, iar oamenii au început se plece spre casă.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...