O nouă minune la Caracal. Centura oraşului nu poate fi legată de DN6 Craiova-Alexandria

Data publicării:
caracal drum constructie digi

Şoseaua ocolitoare a oraşului Caracal are 10,5 kilometri şi va costa 41,7 milioane de lei, fără TVA.

Centura orașului ar trebui să fie dată în folosinţă la jumătatea lunii decembrie, iar constructorii spun că lucrările sunt avansate şi termenul de finalizare nu va fi prelungit. Singura problemă rămâne însă conectarea cu DN6 Craiova-Alexandria. Nu s-a lucrat până acum deloc la sensurile giratorii care ar trebui să facă acest lucru.

Iniţial, cele două sensuri giratorii erau prevăzute în contractul de reabilitare a şoselei Craiova-Alexandria. Acesta a fost însă reziliat.

CNADNR a luat în calcul câteva posibilități, printre care amenajarea provizorie a acestor sensuri sau atribuirea unui nou contract care să cuprindă cele două sensuri. Sensurile giratorii vor fi finalizate până la terminarea lucrărilor pentru Varianta de Ocolire a Municipiului Caracal”, au transmis oficialii companiei de drumuri.

Localnicii abia aşteaptă terminarea lucrărilor din zonă.

Cea mai mare parte a banilor pentru lucrări, 85 la sută, vine de la Uniunea Europeană. Statul contribuie cu 15 la sută din suma necesară. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...