Actualizare 19.07. Nava sub pavilion german Flaminia, suspectată că ar transporta deşeuri toxice, nu a putut fi inspectată de autoritatea navală Constanţa şi de Garda de Mediu din cauza vremii. Porcontainerului german este în apele teritoriale româneşti de aseară, căpitanul a cerut permisiunea de a intra în port, pentru reparaţii, după ce alte ţări l-au refuzat.
Din cauza acestor suspiciuni, mai multe ţări nu i-au dat permisiunea să acosteze în porturi, pentru reparaţii.
Când a plecat din Germania, nava avea la bord câteva tone de apă poluată. Transportul a fost descărcat în Danemarca, unde au fost făcute și controale. Nava a pornit apoi spre România.
Vasul va ajunge în câteva zile în șantierul naval din Mangalia, pentru reparații, daca va primi permisiunea.
Acum, nava se află în dana exterioară a portului Constanța, la o distanță de 10-15 mile față de linia țărmului.
La bord se mai află 1.000 tone de nămol, produs rezultat din amestecul substanțelor chimice pe care le transporta și agentul chimic pulverizat pentru stingerea incendiului produs vara trecută.
Pe perioada în care se va afla în România, nava va fi verificată de autoritățile de resort.