O geantă în care afla se un obuz a fost găsită pe o stradă din București. Proiectilul nu avea focos
Data actualizării: Data publicării:
O geantă în care s-ar afla un obuz a fost găsită pe o stradă din București. Polițiștii au fost chemați printr-un apel la 112.
ACTUALIZARE 16.25 Polițiștii au precizat că este vorba despre un proiectul de 120 de milimetri fără focos, care a fost ridicat de pe o stradă din Sectorul 3, de către Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
„Colegii mei au ajuns la faţa locului şi au găsit un proiectil, pe care l-au identificat ca fiind un proiectil de 120 de milimetri fără focos. Adică, nu avea cum să explodeze pentru că nu avea capsa detonantă. L-au ridicat şi urmează să fie distrus”, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă - Ciolpani, Lucian Apostol.
Potrivit unui comunicat al poliției, incidentul s-a petrecut în această dimineață, când Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă, a fost observată o geantă deschisă, în care se află un obiect metalic, degradat, ce pare a fi un obuz.
La fața locului s-au deplasat polițiști, precum și pompieri, urmând ca obiectul să fie ridicat. Se efectuează verificări în vederea stabilirii situației și a condițiilor în care s-a produs evenimentul, potrivit polițiștilor.
Vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere. Polițiștii vor să afle cum a ajuns acolo obiectul.