O elevă a găsit o lamă de ras în cornul primit la şcoală

Data publicării:
corn scoala

 

Incidentul a avut loc, joi, la fosta Școală Generală nr. 6 Arad, care face parte acum din Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad.

Reprezentanții școlii au declarat, pentru Mediafax, că eleva de clasa a III-a, în vârstă de nouă ani, mânca un corn primit la şcoală prin programul "Lapte și corn", iar la un moment dat a rămas cu o lamă de ras între dinți.

Eleva a scos singură lama, fără să fie rănită, însă cadrele didactice spun că puteau fi urmări grave.

"Din fericire, eleva nu a fost rănită, dar suntem revoltați de acest incident. Putea să aibă urmări foarte grave, dacă acea lamă era înghițită sau mestecată", a declarat Mirela Dobrei, învățătoarea copilei.

Reprezentanții firmei care distribuie cornurile în școlile din Arad nu au putut fi contactați până în prezent pentru a oferi explicații.

Cazul nu a fost sesizat, până la ora transmiterii acestei știri, la Protecția Consumatorului Arad, instituție ai cărei reprezentanți spun că în 2014 au mai fost înregistrate plângeri față de calitatea cornurilor primite de elevi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”