O comună din Vrancea are propria maşină funerară

Data publicării:
dric

Viceprimar: Vă place mamaie maşina?
Femeie: Ne place, cum să nu, că am scăpat de tractorul ăla. Eu iarna asta trebuia să plec, am fost de vreo două ori să mor. M-a ţinut Dumnezeu să mă ducă cu maşina asta frumoasă.

„Media de vârstă în comuna noastră e între 60, 65 de ani. Ca decese să vă dau o cifră. În 2015 au decedat pe raza comunei 75 de persoane, în afara comunei, cinci”, spune Nicolae Braicău, primarul comunei Ciorăşti.

Un incovenient era şi acela că, în astfel de situații, era folosit un tractor al primăriei.

„Eram obligaţi să oprim lucrările acolo şi să transportăm decedatul la cimitir, la biserică”, spune Ionel Bunea, viceprimarul comunei Ciorăşti.

Recent, în decursul a numai două zile, patru săteni au decedat. Maşina a fost scoasă prima oară din garaj.

Foarte bună pentru toţi bătrânii. Nu are cine să-i ducă, să-i urce în remorcă”, spune o bătrână.

Mașina funerară, care a costat 4.000 de euro, a fost luată dintr-un parc auto din Germania. Investiţia a fost aprobată de consilierii locali, care au votat în unanimitate pentru achiziţionarea dricului.

„Toţi câţi am fost, toţi au fost de acord. Este pentru comună, nu pentru altceva”, spune Ioniţă Dumitru, consilier local.

Comuna Ciorăști numără o populaţie de 3.100 de oameni, mulţi bătrâni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri