Altoirea unui nuc nu este simplă cum ar părea la prima vedere. Crenguţele anume alese trebuie tăiate cu precizie de chirurg, după care sunt introduse într-o instalaţie specială. Acolo vor sta timp de 30 de zile, la o temperatură de 26 de grade Celsius. Instalaţia de la Staţiunea de Cercetare Pomicolă Vâlcea e unică în România.
„Am realizat-o după o idee a unui american care a utilizat-o atunci la vremea respectivă la alun. Noi am îmbunătăţit-o şi am adaptat-o condiţiilor de la noi”, spune Gheorghe Achim, profesor cercetător la SCPP Vâlcea.
În urmă cu 15 ani, când specialiştii care au construit instalaţia nu se gândeau că vor face o afacere.
Pentru acest an, staţiunea se aşteaptă la comenzi de 40.000 de puieţi, dar nu va putea onora mai mult de jumătate. Preţul unui nuc altoit nu coboară sub 100 de lei.
„Cererea e aşa de mare încât nu mai e timp ca să mai stăm să formăm şi coroana şi îi livrăm sub formă de vargă”, precizează Gheorghe Achim.
Comenzile mari de nuci altoiţi au o explicaţie: fermierii care au asemenea livezi fac profituri serioase - unii se laudă şi cu 10.000 de euro, câştig la hectar. În ţară, un kilogram de nuci se vinde cu 4-5 euro, iar la export ajunge şi la 12 euro. Dar, până să câştige aceşti bani, fermierii au nevoie de răbdare - durează aproximativ cinci ani până când livada intră pe rod.