Nicolae Badea pleacă de la Dinamo. Vine Ahmetov?

Data publicării:
4994046 20mediafax 20foto 20razvan 20lupica-53112

„Am anunţat încă din toamnă faptul că vreau să plec de la Dinamo. Iar această dispoziţie a mai scăzut, a mai crescut de atunci şi până acum. Am toate motivele să nu mai rămân la Dinamo. Dar sunt motivele mele, nu le expun public. E problema voastră, a jurnaliştilor, să mă scanaţi şi să le aflaţi. Nu mai am motivaţie să continui la Dinamo.

Îi voi da acţiunile mele domnului Negoiţă. I le cedez. Ştiu că va fi singur la club. A, dacă vor fi şi alţii lângă dânsul, aceia vor fi, probabil, în foaier. Este exclusă revenirea lui Cristi Borcea la Dinamo. El va rămâne unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai clubului, nimic altceva. Chestiunile medicale au fost în toamnă, nu mai sunt de actualitate şi nu au fost în măsură să mă scoată din circuit”, a declarat Badea pentru sport24h.ro.

Marea bombă din Ștefan cel Mare ar putea-o reprezenta cooptarea lui Rinat Ahmetov în rândul acționarilor. Mircea Lucescu l-ar putea convinge pe omul cu banii de la Șahtior Donețk să investească în noul proiect de la Dinamo. Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere de aproximativ 16 miliarde de dolari.

La finalul anului trecut, Ionuţ Negoiţă le-a propus celorlalţi doi acţionari dinamovişti, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, un plan de redresare a clubului, prin care el să investească o sumă de bani mai mare, devenind în schimb acţionar majoritar la FC Dinamo.

Dragoş Săvulescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte delegat al lui Dinamo şi a renunţat la cota sa de 30 la sută din acţiunile clubului Dinamo. Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă deţin şi ei câte 30 la sută din acţiuni, în timp ce 10 procente aparţin FC Dinamo, adică vechea societate care a administrat clubul.

La începutul lunii august 2012, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a preluat, pentru o sumă de „câteva milioane” de euro, un pachet de 30% din acţiunile clubului Dinamo, rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea din rândul acţionarilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...