TAROM este de cinci ani pe pierdere. Cu toate acestea, șefii companiei nu au fost zgârciți și au făcut cheltuieli inutile, după cum arată raportul Corpului de Control.
În 2012, au încheiat 21 de contracte pentru promovarea României şi a companiei, a căror valoare a fost între 1.000 şi 26.000 de euro. Printre cei care au primit bani se numără echipa de fotbal condusă de Viitorul Constanţa, deţinută de către Gheorghe Hagi, formaţia Phoenix, trupa Hi-Q, dar şi Ştefan Bănică Jr.
De asemenea, au fost cheltuiți 76.000 de euro pentru promovarea pe bloguri cu puțini vizitatori.
Jumatate de milion de euro s-a cheltuit pentru realizarea unui plan de dezvoltare până în 2016, care însă nu a mai fost pus în practică.
Neregilile nu s-au oprit nici după instalarea unui management privat la TAROM, în toamna lui 2012. Potrivit inspectorilor Corpului de Control, membrii fostului Consiliu de Administraţie ar fi încasat ilegal indemnizații ilegale cuprinse între 3.500 şi 12.000 de euro şi şi-ar fi atribuit bonusuri pe care nu le meritau, în valoare de aproape 50.000 de euro.
Toate neregulile au ajuns pe masa procurorilor DNA. Ministerul Transporturilor a făcut mai multe plângeri penale pentru abuz în serviciu. Sunt vizați atât fostul Consiliu de Administrație, cât și foști directori generali.
Controalele Corpului de Control al premierului au descoperit, în ultimele 12 luni, zeci de companii de stat cu probleme.
Cele mai mari prejudicii au fost indicate la companiile TAROM, Poșta Română, Conpet, RATB, RADET și Hidroelectrica.