Discuțiile au început în jurul orei 11, cu întârziere, deoarece sindicatele nu au fost anunțate din timp. La discuții participă și secretarul de stat Dragoș Titea.
Controlorii de trafic ar urma să intre, miercuri, în grevă de avertisment între orele 11 şi 13. În acest interval, controlorii vor asigura doar 30% din traficul aerian care tranzitează spaţiul aerian al României.
Decizia de a intra în grevă de avertisment vine în urma unor luni în care s-au negociat contractele colective de muncă ale controlorilor. Aceștia și conducerea companiei nu au ajuns însă la niciun rezultat. Mai mult, sindicaliștii se plâng că organigrama instituției nu respectă toate prevederile legale și că îngreunează și încarcă numărul de posturi din regia autonomă de stat.
Aproximativ 2.500 – 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României. Pe durata grevei, va fi asigurat tranzitul pentru o treime dintre zboruri, ca și pentru aeronavele poliției, SMURD sau alte urgențe.