Natură dezlănțuită. „Dacă e să vină sfârșitul lumii, așa o să fie”

Data publicării:
inundatii bloc

În Berbeşti, Vâlcea, o rupere de nori a adus puhoaiele pe străzi. Şuvoaiele au avut atâta forţă, încât au scos maşini de două tone din garaje şi le-au târât zeci de metri.

Când ploaia s-a domolit şi oamenii credeau că au scăpat, a început grindina. Gheaţa a curs din cer minute în şir şi a făcut praf geamurile a zeci de maşini.

Deci dacă e să vină sfârşitul lumii aşa o să fie”, spune o localnică.

Ploaia cu gheaţă a băgat în sperieţi şi localnicii din vestul ţării.

În Caraş-Severin şi Timiş a plouat în 30 de minute cât în 15 zile.

La Oraviţa, grindina s-a aşternut în strat gros de câteva degete pe străzi.

La Denta, în Timiş, un cer negru a anunţat vijelia. Vântul a bătut cu 90 de kilometri pe oră şi a smuls ţiglele de pe 600 de acoperişuri.

Vai de mine tot tavanul mi-a picat înăuntru. Cum a fost afară a plouat şi înăuntru. Ţineam cu mâinile de geam că dacă nu, tot îl zbura”, povestește o femeie.

Mi-a descoperit casa, plus mi-a smuls consola cu tot cu ceas, mi-a distrus pomii care au picat pe acoperiş, toată curtea e plină, apă în casă”, s-a plâns o altă localnică.

Nu mi-a fost dat să trăiesc clipe de acestea, ce le-am trăit ieri, se poate vorbi chiar de o tornadă”, a mărturisit Iacob Slavoliub primarul comunei Denta.

Probleme au fost şi la Timişoara, unde mai multe maşini au fost zdrobite de copaci rupţi de vânt. Iar la Curtea de Argeş, acoperişul unui liceu a luat foc, lovit de fulger.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...